Coşbuc pe şantierul Divinei Comedii

Data: 11.03.2014

Coşbuc pe şantierul Divinei Comedii

 

S-a făcut mai demult observaţia că o bună ediţie critică modifică felul în care este înţeles un scriitor. Ea scoate la iveală texte mai puţin sau deloc cunoscute şi restituie aspectele ascunse ale genezei operei. Mai mult decât atât, ea evidenţiază tectonica structurilor, mişcarea lor în timp şi resorturile cele mai fine ale creaţiei unui scriitor. Fenomenul a fost pentru prima dată observat, în cultura noastră, în legătură cu ediţia Perpessicius a operei eminesciene, importantă nu numai prin valorificarea ineditelor, cât mai ales prin relevarea relaţiilor de adâncime dintre teatrul eminescian şi poezie, dintre publicistica pe teme istorice şi proză, şi prin semnalarea unei circulaţii subiacente a fantasmelor şi obsesiilor poetului.
 

Ediţia critică George Coşbuc, începută în 2006 de profesorul Gheorghe Chivu, în cadrul colecţiei de „Opere fundamentale” a Academiei Române, nu a avut şansa de a fi receptată aşa cum merita. Nu intenţionez să discut aici despre difuzarea defectuoasă a unor lucrări ştiinţifice remarcabile, în ultimele două decenii, căci în cazul de faţă este vorba şi de statutul autorului editat. Coşbuc, cândva un poet popular, favoritul – timp de un secol – al tuturor festivităţilor naţionale şi şcolare, traversează în ultimele câteva decenii un proces de progresivă devalorizare. La fel de nemeritată pe cât fusese supra-evaluarea lui anterioară (să nu uităm că unii contemporani, Caragiale, bunăoară, îl puneau pe George Coşbuc alături şi chiar deasupra lui Mihai Eminescu). O ediţie cum este aceasta, interesând mai ales specialiştii, ar putea înviora receptarea lui Coşbuc, oferind alte căi de acces şi chiar alte interpretări ale operei.
 

Afirmaţiile de mai sus sunt susţinute şi de cel de-al treilea volum al seriei (din cinci, câte va număra la final), care conţine ediţia critică a traducerii Divinei Comedii, a Comentariului poetului pe marginea traducerii creaţiei danteşti, precum şi câteva texte publicistice. Sub aparenţele neostentative ale unei ediţii critice clasice, avem de-a face, de fapt, cu o invitaţie la reevaluarea operei lui George Coşbuc, ca şi – dacă nu cumva mai ales – a profilului literar consacrat în istoriile literare şi în manualele şcolare.
 

Mai întâi, studiul introductiv şi notele editorului ne atrag atenţia că poetul, într-o viaţă relativ scurtă (născut în 20 septembrie 1866, se stinge la 9 mai 1918), s-a ocupat de înţelegerea, interpretarea şi traducerea textului dantesc timp de circa două decenii: cam jumătate din câte numără activitatea sa de creaţie. Primele fragmente văd lumina tiparului în 1891, dar sunt redactate, probabil, mai înainte, în timp ce ultimele intervenţii în caiete sunt din 1915.
 

Aceasta, în condiţiile în care, poetic vorbind, Dante Alighieri era departe de a fi reprezentat un model sau măcar un spirit afin celui coşbucian. Nici viziunea despre existenţă, nici codul erotic nu sunt similare, ca să nu mai vorbim de distanţa între paradigma spirituală a lui dolce stil nuovo şi clasicismul central-european – G. Călinescu invocase numele lui Gessner şi Florian –, la care Coşbuc pare racordat. Ediţia Gheorghe Chivu ne oferă întregul dosar al unei pasiuni acaparatoare, deşi, în fond, dificil de explicat pornind de la ce ştim despre poet.
 

Ce aduce în plus, acum, editorul faţă de precedenta sa versiune în trei volume, dintre 1985 şi 1998?
În primul rând, aş semnala extensia şi importanţa Comentariului lui George Coşbuc la Divina Comedie, tradus în italiană – poate spre a fi publicat – de către canonicul Octavian Domide. Se ştie (de pildă, din relatarea lui Ramiro Ortiz, primul editor, între 1924 şi 1932, al traducerii integrale) că poetul era frământat de întrebări cu privire la spiritul lui Dante Alighieri. Calificat, într-un sejur comun la Tismana, drept „mare şarlatan”, genialul autor florentin l-a determinat pe Coşbuc să transforme operaţiunea de traducere propriu-zisă într-una de interpretare a simbolurilor, temelor, motivelor şi poeticii care, întreţesute, au dat naştere capodoperei. În ediţia de faţă, textul dantesc ocupă 550 de pagini, iar comentariul şi intervenţiile publicistice coşbuciene, aproape 400. Este, cred, cel mai întins efort exegetic depus până atunci de vreun creator român în legătură cu unul universal şi, totodată, o contribuţie de primă mână la interpretarea scriitorului italian, rămasă, din păcate, necunoscută publicului.

 

În al doilea rând, însuşi textul versiunii coşbuciene a epopeii este o work in progress. După cum subliniază studiul introductiv, una dintre explicaţiile pertinente ale eşecului lui George Coşbuc de a tipări integral traducerea Divinei Comedii este tocmai permanenta sa întoarcere la text, în încercarea de a oferi o versiune perfectă în limba română a versului lui Dante. Rezultatul e evident: chiar şi în 1924-1932, când apare prima ediţie integrală a traducerii, textul coşbucian stă în picioare, în ciuda progresului realizat de poezia noastră între momentul traducerii şi cel al editării.
 

Prin cercetări amănunţite în Biblioteca Academiei, posesoarea unui însemnat fond de manuscrise coşbuciene, profesorul Gheorghe Chivu ne-a livrat, în ediţia de faţă, o versiune a textului de bază eliberată de intruziunile lui Emanoil Bucuţa şi Perpessicius (îndemnaţi de Ramiro Ortiz să completeze, „în stilul autorului”, fragmentele care lipseau din manuscrisul avut la dispoziţie). De asemenea, în variante, ne-a furnizat totalitatea versiunilor şi intervenţiilor făcute de poet, atât în manuscris, cât şi pe marginea şpalturilor din 1902 şi 1912, când a încercat să tipărească traducerea integrală. Chiar şi notele marginale pe revistele în care Coşbuc a publicat fragmente au fost integrate aparatului critic al ediţiei prezente, cea mai completă şi mai amănunţită de până acum.
 

Este un adaos cantitativ, dar şi calitativ. Căci schimbă profilul spiritual al poetului, cu care eram obişnuiţi să operăm: acela de scriitor spontan, lipsit de conştiinţă artistică şi decuplat estetic de epoca sa. Suntem obligaţi să constatăm că în spatele lui poeta vates stă un poeta faber, de o extraordinară meticulozitate, obsedat de nuanţele infinitezimale ale textului dantesc şi, mai ales, hăituit de imperativul reproducerii lor în limba română. După cum în spatele poetului realităţii etnografice stă, de fapt, un meşteşugar livresc al textului. Coşbuc nu a căutat doar înţelesurile lui Dante, ci mai cu seamă estetica acestor înţelesuri. Aparent dezinteresat de estetic în propria operă, în care versificaţia perfectă e o chestiune de „meserie”, George Coşbuc se înfăţişează, aşadar, în ipostaza de traducător, ca un impenitent estetizant. Oricine altcineva s-ar fi mulţumit şi cu soluţii mai simple, în faţa evidenţei că o traducere decentă a marelui florentin este în sine un act meritoriu. Coşbuc a preferat să muncească aproape două decenii, ca să ajungă cât mai aproape de perfecţiune. Or, dacă responsabilitatea scrisului, pe care o deducem de aici, consună cu eticismul ardelean şi cu înţelegerea clasicizantă a literaturii, însuşită pe filieră germano-austriacă, rafinamentul intervenţiilor şi comentariilor pe text, ce trădează un fin degustător al poeziei şi al „epocilor” ei, îndeamnă istoricul literar la o relectură a poeziei lui Coşbuc. Plagiatele, micile „glumiţe” literare nesărate sau sămănătorismele lui întâmplătoare ţin mai degrabă de bosa jurnalismului de colportaj, de care se contaminase la Tribuna, iar nu de absenţa conştiinţei artistice.
 

Ediţia semnată de Gheorghe Chivu este riguroasă sub aspect filologic, putându-i-se imputa, eventual, doar absenţa unei traduceri româneşti a Comentariului lui Coşbuc la Divina Comedie. Chiar şi referinţele critice sunt foarte bine alese, dintr-o mare de exegeţi ai lui Coşbuc în care puţini se ocupă profesionist de traducerea Divinei Comedii şi încă şi mai puţini de comentariul acesteia.

Preluare România Literară

* George Coșbuc, Opere III. Traduceri. "Divina Comedie". Comentariu la "Divina Comedie", introducere, ediție, note, comentarii, glosar și repere critice de Gheroghe Chivu, Academia Română/Fundația Națională pentru Știință și Artă, volum apărut cu sprijinul Bibliotecii Județene "George Coșbuc" Bistrița-Năsăud, București, 2013, 1806 pag.