O ediţie critică de referinţă de Viorel Mureşan

Data: 21.03.2014

O ediţie critică de referinţă de Viorel Mureşan

Destinul scriitoricesc şi uman al lui Pavel Dan (1907-1937) pare a-l prefigura pe cel, de peste două decenii, al lui Nicolae Labiş. Talent epic robust, animat de impunătoare proiecte, va trăi cât să-şi alcătuiască doar cartea debutului, suficient însă, aşa cum s-a văzut, pentru a lăsa o dâră de neşters în istoriile literare. Posteritatea nu i-a fost prea generoasă, cu rare excepţii, şi nu-mi aduc aminte să-l fi asimilat vreo curriculă preuniversitară şi nici mari reviste să-i fi marcat vreo aniversare. Numai în conştiinţa câtorva literaţi opera nuvelistică a lui Pavel Dan şi-a făcut lucrarea, încât la o ediţie critică, aşa cum e cea de care urmează să ne ocupăm, putem vorbi de un traiect scriitoricesc nespectaculos, însă tot mai consolidat.

La 75 de ani de la moartea prematură a prozatorului, scriitorul Aurel Podaru publică o ediţie critică şi cvasidefinitivă (n-a avut acces la manuscrise), în trei volume, totalizând 1076 de pagini, Pavel Dan, „Opere”, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012. Ediţia e însoţită de un întins şi comprehensiv studiu introductiv al lui Andrei Moldovan, căruia îi aparţine şi ideea acestei tipărituri, după cum lasă a se înţelege Aurel Podaru însuşi. Vom reveni la acest studiu în partea a doua a comentariului de faţă. În sarcina celui ce a întocmit actuala ediţie critică a rămas o foarte riguroasă şi exactă notă asupra ediţiei, bănuim că şi cronologia (care nu e semnată) şi, evident, note şi variante la primele două volume, precum şi capitolele de note şi comentarii şi indici, la ultimul. Cartea apare în condiţii grafice de excepţie, în casetă, având aparenţa unei ediţii bibliofile, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, acordat prin Biblioteca Judeţeană.

Nota asupra ediţiei, după care vom reda sumarul celor trei volume, face o minuţioasă descriere a operei lui Pavel Dan, cu trimitere la toate sursele din care au fost excerptate sau recuperate textele. Astfel, primul volum cuprinde cele 17 schiţe şi nuvele care alcătuiesc sumarul ediţiei princeps, întitulată „Urcan bătrânul” (1938), ediţie pregătită de autor, dar apărută postum. Aparatul critic, întocmit cu acribie de Aurel Podaru, cuprinde, alături de Note şi variante, un Tablou al ediţiilor, adus până la zi, Ediţii în limbi străine şi Monografii, studii, evocări în volume. Dacă ediţia princeps a fost preluată ad litteram, în cazul variantelor s-a preferat versiunea din reviste. Într-o „Addenda” e inclus studiul „Prezentare” al lui Ion Chinezu, care e primul eseu critic amplu şi aplicat asupra vieţii şi operei lui Pavel Dan, constituind prefaţa la ediţia din 1938. Volumul al doilea cuprinde nuvele, schiţe, povestiri, fragmente publicate în periodice, dar neincluse de autor în ediţia princeps. La acestea se adaugă lucrări rămase în manuscris după moartea autorului, publicate pentru prima oară de Cornel Regman în ediţia critică „Scrieri”, 1965, precum şi texte care alcătuiesc volumul „Ultimul capitol, schiţe, povestiri, nuvele, fragmente”, colecţia Restituiri, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, îngrijită, prefaţată şi adnotată de Nicolae Florescu. Cel de-al treilea cuprinde circa optzeci de pagini de „Jurnal” , cam tot pe atâtea de „Corespondenţă”, „Literatură populară”, culegere de folclor realizată de autor în 1932 în comuna natală, Tritenii-de-Jos, „Studii, articole şi recenzii”, „Varia” (un memoriu adresat Mitropolitului greco-catolic de Blaj). Ediţia se încheie cu un „Glosar”, „Indice de nume” şi „Indice toponimic” pentru toate cele trei volume. Aurel Podaru şi Andrei Moldovan alcătuiesc un tandem de invidiat în editarea scrierilor lui Pavel Dan, cea de acum fiind şi proba absolută a profesionalismului de care puţini se mai învrednicesc. 

Opera epică propriu-zisă, constând în cele 17 povestiri din ediţia princeps, care, împreună cu versiunile apărute în diverse publicaţii şi cu notele editorului, consemnând locul primei apariţii, ediţiile în care a fost inclusă fiecare bucată în parte şi eventualele traduceri în limbi străine, acoperă cuprinsul primului volum. Adăugându-le cele peste 40 de piese epice noi, culese după diverse periodice, din volumul al doilea, acestea formează un corpus narativ ce asigură lui Pavel Dan statutul unui prozator aşezat într-o ordine valorică imediat lângă Slavici, Agârbiceanu, Rebreanu şi nu neapărat descendent din ei. Pentru că în prozele lui Pavel Dan e un amestec între tragic şi grotesc, între josnicie şi remuşcare, avându-şi resursele într-o cunoaştere din interior a comunităţii săteşti ardelene, aşa cum nu era şi cazul înainte-mergătorilor săi. Jurnalul, reprodus după ediţia îngrijită şi prefaţată de Sergiu Pavel Dan, în colecţia Restituiri din 1974, e selectiv, deoarece o parte din însemnări s-au pierdut. Cele rămase încep în ianuarie 1926, iar după septembrie 1928 devin sporadice, cu ultima notaţie din 1935. Scriind despre proiecte literare şi lecturi, despre întâlniri amăgitoare şi creaţie, despre boală şi sărăcie, jurnalul face dovada unui remarcabil simţ al compoziţiei epice, a unei responsabile asumări a destinului scriitoricesc. Corespondenţa lui Pavel Dan însumează 67 de scrisori, cărţi poştale şi telegrame, expediate de scriitor în ultimul deceniu de viaţă (1927-1937) unor destinatari diverşi ca preocupări şi statut social, între care se disting, prin număr şi consistenţă, cele către profesorii prozatorului, din liceu sau facultate, Teodor Murăşanu şi Ion Chinezu. Notele editorului consemnează şi scrisorile primite de Pavel Dan de la corespondenţii săi. Literatura populară e redată în versiune dialectală (cu transcriere fonetică) şi reluată în versiune literară în capitolul de Note şi comentarii. Culegerea a fost pusă în circuit în premieră în volumul Pavel Dan, „Literatură populară. Caiete” într-o ediţie îngrijită şi postfaţată de Aurel Podaru, prefaţată de Andrei Moldovan, Editura Clubul Saeculum, Beclean, 2007, cu ocazia centenarului naşterii scriitorului. Aflat în fondul Arhivei de Folclor din Cluj-Napoca, caietul cu nr. 383, compartimentat în următoarele secvenţe: Plugăritul, Stupăritul, Obiceiuri de sărbători, Obiceiuri la moarte, Fiinţe mitice, Practici magice, Medicină populară, Poveşti, snoave şi legende, Bocete, Doine şi strigături, Descântece, constituie răspunsul tânărului scriitor la un chestionar al lui Ioan Muşlea din 1931. Fără a fi un folclorist ori etnolog de vocaţie, Pavel Dan era preocupat de tradiţii în măsura în care atelierul său de creaţie avea stringentă nevoie de acestea. Capitolul de „Studii, articole şi recenzii” cuprinde, alături de trei studii de folcloristică, toate capitole din lucrarea de licenţă, şi câteva recenzii şi articole ocazionale, apărute antum în revistele abecedar şi Blajul. Subiectul lucrării de licenţă, balada populară, subliniază, o dată în plus, interesul prozatorului pentru formele de expresie artistică a vieţii ţărăneşti. „Varia” conţine un tragic memoriu din 28.01.1937 către Mitropolitul greco-catolic al Blajului, căruia Pavel Dan îi solicită un sprijin bănesc pentru a se putea deplasa la un spital din Viena, precum şi o scurtă însemnare şi o cerere adresată liceului Regele Ferdinand din Turda, unde funcţionase, pasager, ca bibliotecar şi pedagog. 

În studiul introductiv al lui Andrei Moldovan putem distinge două componente: o radiografie critică a operei, urmată de descrierea în detaliu a receptării ei. Originalitatea gândirii critice din acest studiu se află în scrutarea satului din prozele lui Pavel Dan din perspectiva valorilor elene legate de un destin care guvernează toate acţiunile omeneşti. De altfel, urmărit de această idee, criticul formulează, credem noi, suprema apreciere vizavi de opera descrisă: „dacă am putea întoarce cursul istoriei, precum răsturnăm o clepsidră, sunt convins că grecii din vechimea poeţilor tragici ai antichităţii ar citi cu plăcere şi interes nuvelele lui Pavel Dan, pentru că s-ar regăsi în ele” (p. 8). Andrei Moldovan distinge în opera prozatorului două aspecte precumpănitoare: unul privind modernitatea şocantă a creaţiei, iar altul ce ne trimite la ancorajul ei în ancestral şi tradiţie. Modernitatea scrierilor lui Pavel Dan e descrisă de critic în concepte estetice precum: grotesc, absurd, sarcasm, ceea ce ne scuteşte a oferi şi detalii. Conexitatea cu tradiţia e văzută, precum la Eminescu şi Blaga, drept o aplecare asupra unei dimensiuni recognoscibile în propria operă.

Partea a doua a studiului, mai aproape de istoria literară decât de critica propriu-zisă, cercetează destinul, din păcate numai postum, al operei lui Pavel Dan. În timpul vieţii prozatorului, o singură consemnare atestă criticul, în Gândirea nr. 8, decembrie 1934, sub semnătura lui Ovidiu Papadima. Şi aceasta, la rubrica „Cronica măruntă”. Puţinele rânduri ale lui Ovidiu Papadima conţin însă o intuiţie exactă a intersectării tradiţiei cu modernitatea în proza lui Pavel Dan. Abia moartea scriitorului a stârnit câteva evocări şi mai puţine consideraţii asupra operei. Volumul de nuvele „Urcan bătrânul”, apărut în 1938, la un an după moartea autorului, va aduce şi prima analiză critică a operei prin prefaţa de peste zece pagini, „Prezentare”, semnată de Ion Chinezu. Putem constata că observaţiile lui Ion Chinezu, ne atenţionează Andrei Moldovan, pornesc tocmai din notiţa lui Ovidiu Papadima. Imediat după apariţia volumului, începe cu adevărat receptarea critică a moştenirii literare rămase de la Pavel Dan. Voci critice cu autoritate, în importante publicaţii ale vremii, se pronunţă asupra cărţii: Mihail Sebastian în Revista Fundaţiilor Regale, Octav Şuluţiu în România literară, Vintilă Horia în Gândirea, Al. Voitin în Jurnalul literar. Drept un semn de receptare majoră i se pare lui Andrei Moldovan cronica literară semnată de Vintilă Horia în Gândirea nr. 1 din 1939. Acesta distinge la prozatorul Câmpiei Transilvane un fantastic întunecat şi altul tragic, ce-i conferă o originalitate indiscutabilă. În 1941, Pavel Dan îşi va găsi o coloană în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. George Călinescu va scrie cu acea ocazie o propoziţie cu putere de blazon: „avea talentul de prozator al lui Slavici şi ochiul observator al lui Rebreanu”. Fără îndoială cel mai important moment, care îl propulsează pe autor într-un circuit european al valorilor, îl constituie traducerea în limba franceză, semnată de Eugen Ionescu, în 1945. Dramaturgul traducător scrie şi o prefaţă la ediţia franţuzească, în care, alături de grotesc şi alienare, remarcă şi sentimentul absurdului din proza lui Pavel Dan. Acea prefaţă va deveni accesibilă publicului cititor din România abia douăzeci de ani mai târziu, în 1965, când Gazeta literară consacră un număr lui „Urcan bătrânul”. În acest număr vor semna pagini de exegeză şi Cornel Regman, Şt. Aug. Doinaş, Dan Hăulică, I. Negoiţescu, Ion Vlad.

În acelaşi an, 1965, Cornel Regman va realiza prima ediţie critică a operei, cu un Studiu introductiv de peste patruzeci de pagini, în care descrie un realism marcat de lirism şi fantastic, care îl particularizează şi-l face inconfundabil pe Pavel Dan. Prima monografie critică, datorată Monicăi Lazăr, apare în 1967. O altă monografie critică, axată pe dominanta morală a operei, va da Ion Vlad în 1986. Profesorul clujean este primul care va pune în discuţie expresionismul prozatorului. Un volum monografic cu valoare de sinteză a întregii receptări critice de până atunci va fi cel semnat de Constantin Cubleşan în anul 2007. O abordare modernă, din perspectiva teoriei imaginarului, este cartea Gabrielei Chiciudean „Pavel Dan şi globul de cristal al creatorului”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007. Cele trei volume ale acestei ediţii critice de referinţă îmbină prielnic efortul benedictin şi acribia filologică ale lui Aurel Podaru cu fraza critică pregnantă, suplă, eseistică a lui Andrei Moldovan.

 

Preluare: Caiete SIlvane