Biblioteca Publică Căianu Mic

Biblioteca Publică Căianu Mic

Servicii oferite publicului:

  • Împrumut la domiciliu pentru adulți și copii
  • Sală de lectură

Anul înființării: 1964

Unități de bibliotecă: 9803


Monografie:

Sate componente: comuna Căianu Mic, Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric

Istorie locală

Localitatea Căianu Mic este atestată documentar din anul 1456, de  alfel ca și celelalte sate din raza comunei, dar istoria acestor localități se perde în negura vremii, existând urme de locuire înca din neolitic: topoare de piatră, continuitatea fiind dovedită de uneltele din epoca bronzului și a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Bracila, Valea Pietrei, Coasta Hrbelor, unde s-au găsit și numeroase urne funerare din epoca bronzului. Epoca romană este bine conturată prin existența turnurilor de pază de la Negrilești, Ciceu-Poieni, Dobricel, Spermezeu, Mocod, Orheiul Bistriței, precum și existența până astăzi a castrului roman de la Ilișua, numit Cersie, a numelor de: Pugna, Liveria, Vidican, Boca, Ciui etc.

Feudalismul timpuriu este reprezentat între sec. V-XII de numeroasele morminte de incinerație. Pe parcursul dezvoltării feudalismului, se conturează mai multe familii nobiliare românești care au contribuit la luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540 Ștefan Mailat le răsplătește pentru vitejia lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal etc. Dintre aceste familii amintim: Tăut Mihai, Bilt, Căian, Manu (de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup, Pugna, familii care trăiau în zona Cetate. Numele de Căian este amintit din 1456 când regele Ungariei, Ladislau al V-lea, îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredință și dăruiește aceste sate lui Ioan și Nicolaie Farcaș, fiii lui Toma Farcaș. Documentele care vorbesc despre Căian continuă, astfel este amintit în 1485 Kiss Kaioni; 1577-1607 Kis Caion; 16117, 1733, 17508, 1760-17629, 1808 Kayanumike, 1850, 1877 Kayanu Mik, 1900-1921, 1976 și până în zilele noastre, sub numele de Căianu Mic.

Referitor la etimologia cuvântului Căian, părerile lingviștilor sunt împărțite, unii susțin originea slavă, altii sud-bulgară, alții peceneagă sau cumană. Prima mențiune a numelui de Căian apare în descrierile lui Constantin Profilogenetum, sub forma “Caianus”, în limba bulgară se întâlnește sub forma de Kaian, Caganus (latinizat), Caianos (grecizat) sau formele simplificate “Kan”, “Chan”. Dacă proveniența numelui ar fi de origine bulgară, etimologia s-ar fi dezvoltat astfel: Haian, Kachan, Kan - Caian. În cronicile medievale “Gesta Hungarorum”, “Chronicom Pictum Vindo bonense”, sunt amintite două personaje cu aceste nume: Kean sau Kaian, conducători ai bulgarilor, care i-au așezat pe bulgari și pe slavi între Dunăre și Tisa cu mult înainte de venirea ungurilor și un Kean sau Kaien peceneg din Moldova, care s-a aliat cu Gila-Iula, voivodul Transilvaniei, împotriva lui Ștefan, regele Ungariei. Urmașii acestui Caian au stăpânit moșii pe Someș și au fost încadrați în rândul feudalității maghiare.

Oricare ar fi proveniența numelui, aceste meleaguri au fost locuite de români, alături de care s-au așezat locuitori puțini de origine maghiară, armeană, evreiască, populația comunei fiind astăzi pur românească. Anul 1848 găsește locuitorii Căianului împotrividu-se administrației austroungare, care este alungată de către “tineretul studios” sub conducerea preotului Moldovan Iosif de pe toată Valea Ilișua, iar după intervenția honvenzilor de la Uriu, este restabilită administrația.

Căianu își va aduce jerfa sa de sânge în primul război mondial, unde au căzut peste 50 de tineri, iar Garda Națională condusă de sublocotenentul George Man va contribui la alungarea stăpânirii maghiare de pe Valea Ilișua. Același sublocotenent George Man se va găsi și printre cei 1228 de delegați care au semnat actul Unirii de la Alba Iulia.

Făurirea României Mari, reforma agrară din 1922 au dus la prosperitatea populației care pe lângă agricultură a inventat ocupații noi pentru a-și extinde proprietatea funciară. Perioada celui de-al doilea război mondial,

anii ocupației hortiste, a frânat dezvoltarea socio-economică a comunei, a dus la secerarea multor vieți omenești, la sărăcirea populației, iar după război locuitori au cumpărat pământ în satele vecine, extizându-se pe toate locurile prielnice agriculturii până aproape de Dej. Perioada comunistă a dus la părăsirea satului de către o bună parte a populației.

Obiective de interes cultural și turistic

· Biserica de lemn din Dobric

· Muzeul ocupațiilor Căianu Mic

Personalități culturale locale

· Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Johannes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic - d. 25 aprilie 1687, Lăzărea), muzician, folclorist, constructor și reparator de orgi, umanist, "o adevărată minune a epocii sale", renascentist și precursor al iluminismului în Transilvania.


Personal:

Bibliotecar: Ana Vidican (anul angajării 1991)


Program:

Luni - Vineri: 8-16


Adresa: 427025 Căianu Mic, Strada Principală nr. 100
Telefon: 0263 347000
Email: comunacaianumic@yahoo.com