„Albinuțele” și „Steluțele” la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Data: 29.05.2017       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

„Albinuțele” și „Steluțele” la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Luni, 29 mai 2017, în cadrul  programului Şcoala altfel, cei mai mici dintre copiii de la Grădiniţa cu Program Săptămânal Dumbrava Minunată Bistriţa au păşit pentru prima dată pragul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, instituţie cu care grădiniţa noastră are încheiat un protocol de colaborare pentru anul şcolar în curs.

Copiii au fost fascinaţi de lumea minunată a cărţilor pe care au descoperit-o aici, au vizitat videoteca şi au ascultat cu plăcere povestea „Mănuşa” citită cu mult talent actoricesc de către doamna bibliotecară de la secţia copii, d-na Rodica Linul.

Copiii grupei mici A, Albinuţele, şi ai grupei mici B, Steluţele, au fost însoţiţi de doamnele educatoare Baltă Loredana, Precup Simida, Paşca Irina şi Burzo Irina.

Mulţumim personalului bibliotecii, în special d-nei Barteş Rodica, pentru frumoasa primire, răbdarea şi timpul acordat şi sperăm că prin această vizită am sădit în sufletul copiilor curiozitatea şi dorinţa de a reveni în lumea cărţilor însoţiţi de părinţii lor.