Elevii cred că prietenul la nevoie se cunoaște

Data: 23.10.2017       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

Elevii cred că prietenul la nevoie se cunoaște

În cursul zilei de luni, 23 octombrie 2017, în cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!", elevii Clasei  pregătitoare A de la Colegiul Național "Andrei Mureșanu" din Bistrița, au vizitat secția "Împrumut  copii" a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Aici au fost primiți cu drag de către doamnele bibliotecare. 

„Ce este o bibliotecă?"

„Ce știți voi despre cărți?"

„Care este cartea voastră preferată?"

Au fost câteva întrebări prin care doamnele bibliotecare i-au provocat pe elevi să se angajeze într-o scurtă dezbatere pe tema cărților. Aceștia au urmărit proiecția poveștii „Cei trei purceluși", au desprins învățăturile poveștii, apoi au răsfoit câteva cărticele. 

„În cartea mea e vorba despre dinozauri", a spus un băiețel. Am discutat despre dinozauri, despre cauzele dispariției acestora. 

„Eu am o carte despre pirați", ne-a anunțat un alt elev. Au urmat discuții despre pirați, jafuri pe mare și comori...

Au urmat alte cărți, alte discuții interesante. 

La final, doamna bibliotecară le-a citit copiilor o poveste despre prietenie, a cărei învățătură au formulat-o elevii printr-un proverb: "Prietenul la nevoie se cunoaște."

Elevii s-au arătat încântați de vizită și au spus că vor reveni și cu părinții, deoarece vor să aibă permis la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.

(Prof înv. primar, Alina Voica)