Marea Unire, retrăită cu elevii de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița

Data: 28.11.2017       Beneficiar: Elevi ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Bistrița

Marea Unire, retrăită cu elevii de la Școala Gimnazială  „Ștefan cel Mare” din Bistrița

Provinciile istorice românești, Moldova, Țara Românească, Basarabia, Bucovina și Transilvania, au fost întruchipate în personaje reale, de către elevii clasei a VII-a B, de la Școala Generală „Ștefan cel Mare” din Bistrița, care s-au reîntâlnit și îmbrățișat după multe veacuri în care au stat despărțite – aceasta a fost esența spectacolului „România mea”, dedicat Marii Uniri, pus în scenă de elevi la Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. „Noi avem un proiect în școală, denumit <<Arc peste timp>>, prin care sărbătorim evenimentele importante din istoria națională și nu numai. Și, pentru că avem o colaborare mai veche cu Biblioteca Județeană, am răspuns invitației de a organiza un asemenea moment aici, astfel că am discutat cu clasa și elevii au venit cu idei. <<Haideți, d-na profesoară, să facem o scenetă!>> Bine, dar ce ziceți și de un joc? Și așa a pornit ideea: am împărțit împreună cu ei subiectele, ca să nu se repete, apoi colegii din învățământul primar și gimnazial, pentru că toate clasele și cadrele didactice au fost implicate, s-a făcut și această expoziție de desene, realizate de elevi, de la clasele pregătitoare și până la clasele a VIII-a. Am putea spune că acum, elevii noștri cu adevărat știu de ce sunt liberi de 1 Decembrie! Și, cred că măcar jumătate dintre ei înțeleg și de ce sunt liberi și pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, apostolul românilor”, a declarat pentru site-ul www.bjbn.ro d-na Florina Codorean, profesoară de istorie la Școala Generală „Ștefan cel Mare”.

Foarte determinați, elevii s-au întrecut pe ei înșiși în pregătirea minispectacolului dedicat Zilei Naționale a României. „Fiecare grupă și-a făcut proiectul ei și am lucrat în echipă. Ne-a interesat să descoperim ceea ce este mai important pentru noi, ce înseamnă țara noastră și ce a însemnat Marea Unire pentru noi. De exemplu, grupa din care fac eu parte a ales să prezinte subiectul într-un mod distractiv și astfel i-am făcut și pe colegii noștri să rețină lucrurile importante” (Mocanu Ariana, elevă). „Eu am întruchipat (provincia) Transilvania, iar grupa mea a prezentat o piesă de teatru despre Unirea de la 1600, despre Unirea de la 1859 și despre Unirea de la 1918. Ne-am documentat din cărți și de pe internet, și fiecare personaj s-a documentat despre principatul pe care și l-a ales” (Staicu Maia Alexandra, elevă). „Eu și cu echipa mea am hotărât să facem un fel de roată și să interacționăm cu publicul, pentru a le transmite informații noi despre România dinainte de Marea Unire” (Ganea Ilinca, elevă).

În final, elevii clasei a VII-a B de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița au cântat Imnul „Deșteaptă-te române” și au urat „La mulți ani România, la mulți ani români!”.