Cele mai frumoase mărțișoare, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Data: 28.02.2018 Ora:13:00

Cele mai frumoase mărțișoare, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Pentru că vremea a fost nefavorabilă manifestărilor în aer liber, cea de a doua ediție a Târgului „mARȚișoare la Bibliotecă” s-a desfășurat miercuri, 28 februarie, în spațiile interioare ale bibliotecii județene, devenite neîncăpătoare pentru numărul mare de expozanți și vizitatori. Sute de copii și elevi de la 28 de grădinițe, școli și licee din județul Bistrița-Năsăud și-au etalat produsele mâinilor și imaginației lor, mărtișoare care, în ciuda frigului pătrunzător de afară, au adus primăvara și bucuria în sufletelor celor care le-au văzut și cumpărat. Mărțișoare unicat, lucrate de mână, pentru toate gusturile și...buzunarele.

„Pe toată durata târgului, avem patru activități care se derulează pe ateliere: Șah-mat în pictură, Mesaje călătoare, Patrula de reciclare face mărțișoare și Inițiere în Go, alături de cadre didactice extraordinare, care au decis să își petreacă o parte din timpul lor liber cu copii. Avem și un concurs în acest an, pentru că am inclus acest târg ca și activitate principală într-un proiect județean,  care se numește Artă contra kitch, proiect care în acest an a avut cea mai mare amploare, pentru că au participat la el cele mai multe școli, și anume 28. În acest an am inclus și un concurs pentru a marca Centenarul Marii Uniri, în care fiecare școală participantă la expoziție propune cel puțin cinci mărțișoare care să respecte tema Centenarului” a declarat pentru site-ul www.bjbn.ro coordonatoarea târgului de mărțișoare, prof. dr. Diana Morar, de la Palatul Copiilor Bistrița.

Iar munca și dăruirea copiilor și profesorilor nu a fost în zadar, pentru că ziua de 1 martie are lumina unui adevărat început de primăvară!

Organizatorii ediției a doua a Târgului „mARTișoare la Bibliotecă” au fost Biblioteca Județeană „George Coșbuc Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor Bistrița, cu sprijinul Consiliului Județean BN și a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

                                                                                  

Florin Săsărman