Luminiţa Corneanu

Data: 12.12.2013

Luminiţa Corneanu
 
Eu citesc aceste cărţi acum!
 
5 cărţi nemuritoare
 
1. Petronius – Satyrico
2. Herman Hesse – Jocul cu mărgele de sticlă
3. Arthur Rimbaud – Orice, tot 
4. Bohumil Hrabal – O singurătate prea zgomotoasă
5. Antoine de Saint-Exupéry – Micul Prinţ
 
 
 
5 cărţi proaspete
 
1. Ce a fost – Cum a fost: Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache
2. Andrei Kurkov – Prieten drag, tovarăş al preşedintelui
3. John Berryman – Cântece de vis, în traducerea lui Radu Vancu
4. Alexandru Muşina – Dactăr Nicu & his skyzoid band
5. Ana Blandiana – Fals tratat de manipulare
 
 
Luminita Corneanu a absolvit Facultatea de Litere din Craiova în anul 2000. A debutat publicistic în 2003, cu o recenzie în revista Mozaicul. A devenit ulterior redactor al aceleiași reviste, apoi redactor al României literare și al revistei Luceafărul de dimineață, colaborând, în acest timp, cu revistele Dilemateca și Ramuri. A fost, de asemenea, profesoară de limba română timp de nouă ani, iar în prezent este funcționar public.
 
Din 2010 este doctor în litere. Volumul Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, versiunea revizuită a tezei ei de doctorat, este în curs de apariție la Editura Cartea Românească.