George Coşbuc

Data: 05.12.2013

George Coşbuc

George Coșbuc s-a născut al saptelea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani.


Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii din Telciu, comună mare pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna acestui an, Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului Fundațional din Năsăud; de atunci datează și primele contacte cu operele literaturii române și universale: Lenau, Heine, Chamisso, Bürger și alții. La liceul din Năsăud predau profesori cu o pregătire serioasă, se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, încât Coșbuc și-a format aici o temeinică bază pentru cultura sa.


Despre începuturile sale literare George Coșbuc mărturisește: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești”. Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică sub pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc), snoava versificată Filosofii și plugarii. Prezentată sub formă de foileton, această snoavă (are peste 350 de rânduri) apare în trei numere consecutive ale revistei (nr. 183-190 din 5/17 – 8/28 decembrie 1884). În august 1887, G. Coșbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 – 1889) alături de I. Slavici vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem – spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890. 


Debutul editorial al poetului George Coșbuc poate fi socotit ca având două etape distincte. Mai întâi, i-au apărut la Sibiu, în Biblioteca poporală a Tribunei, cinci broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887). A doua etapă începe la București, prin apariția, în 1893, a masivului volum Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. 
Un rol de seamă în dezvoltarea culturii românești l-a avut G. Coșbuc și prin participarea sa la conducerea unor importante reviste, dovedind, în acest sens, o evidentă vocație publicistică. Experienței dobândite la Tribuna se va adăuga munca în redacția revistei Lumea ilustrată, publicație cu caracter enciclopedic, editată la București, bilunar în anul 1896. Din conducere fac parte: Coșbuc, D. Stănescu și I.I. Roșca.


În ședința din 13/26 mai 1916, sub președinția lui Iacob Negruzzi, Secțiunea literară a Academiei Române hotărăște cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coșbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coșbuc. Din ziarele care menționau evenimentul, Gazeta Transilvaniei, nr. 115, mai 1916, scrie următoarele despre drumul lui Coșbuc din Hordou la Academie: „cu atât mai anevoios, cu cât poetul țărănimii nu era uns cu nici un soi de alifie ciocoiască și conștiința superiorității lui îl oprea de a-și face drum cu coatele, când era în drept să aștepte să i se deschidă cărarea de la sine”.


„La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru …” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coșbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că „poezia lui Coșbuc este de o virtuozitate extraordinară”, publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte: „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”