Grigore Silaşi

Data: 06.12.2013

Grigore Silaşi

Născut la 25 ianuarie 1836, in Beclean, jud. Bistrița-Năsăud – mort la 17 ianuarie 1897, în Năsăud.

Urmase primara în localitatea natală, apoi norma de la Năsăud, iar studiile secundare le făcuse la Dej şi Cluj, promovând examenul de maturitate în 1825. Se înscrie la Academia Teologica Greco-Catolică din Blaj și continuă bursier la Seminarul Central „Sf.Barbara” din Viena, absolvind în 1859. După 3 ani, obținu titlul de doctor în teologie (1862) la Universitatea Vieneză și îndată a fost numit vicerector la seminarul unde studiase; iar în 1881 doctor in filosofie la Universitatea din Cluj.

S-a integrat mişcării naționale și culturale studențeşti din capitala Imperiului Habsburgic, participând la fuzionarea societăților studenteşti ale românilor şi înființarea “României June”. Din 1865 a tipărit Foaia săptămânală bisericeasca, literară şi şcolară “Sionul românesc”. Între 1872 şi 1884 a funcționat ca profesor la Catedra de limba si literatura română de la Universitatea maghiară din Cluj. În acest timp activitatea lui s-a concentrat pe tărâmul istoriei, filologiei şi literaturii române, scriind la reviste și tipărind lucrări valoroase.

A fost foarte harnic și pe tărâm cultural, militând cu mijloace artistice la trezirea și cultivarea sentimentului național al românilor de sub dominația dualistă. Mult sprijin a acordat, după ce a avut inițiativa înființării Societății studențeşti „Iulia”, și a fost un neobosit conferențiar în rândurile maselor de lucrători români din oraş şi din satele din jur.

A inițiat, condus și sprijinit asociațiile româneşti locale și transilvane, economice – ca Banca „Economul”, și culturale în frunte cu “Astra”. Dezvoltând o vastă activitate şi propagandă românească la catedră şi în viața publică, reacțiunea dualistă a încercat mai întâi calomnii apoi acuze, procese, prigoniri fel și fel, scoțându-l (1884) din Universitate, dar la protestul românilor a fost obligată să-i acorde pensie la numai 49 de ani. Cât i-a fost posibil şi admis a mai activat în Cluj în diverse organisme sociale şi culturale. Dintre numeroasele lucrări de valoare se amintesc următoarele: Apologii, discuțiuni filologice și istorice maghiare privitoare la Români, (1879); Renaşterea limbei române în vorbire și scriere, (1879,1881).  A colaborat cu articole si studii ştiintifice și literare la numeroase publicații între care „Transilvania”, „Familia”, „Erdely Museum”.

În şedința din 13 septembrie 1877, sub preşedinția lui Ion Ghica, a fost ales MEMBRU DE ONOARE al Academiei Române.