Vasile Bob Fabian

Data: 06.12.2013

Vasile Bob Fabian

Vasile Fabian-Bob (31 decembrie 1795, Rusu Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud – 7 aprilie 1836, Iaşi) – poet. Fiul lui Petre Rău, caporal din regimentul grăniceresc, şi al Anisiei, fiica preotului Toader Bob din Copalnic-Mănăştur, Vasile Rău a fost adoptat de bunicul său dinspre mamă şi i-a purtat numele, pe care mai târziu l-a transformat în Fabian (traducerea latinească pentru „bob”). A învăţat la şcoala din comuna Maieru, unde era paroh Toader Bob, apoi la şcoala militară germană din Năsăud şi la gimnaziul românesc din Blaj. Cu o bursă acordată de Ioan Bob, episcopul Făgăraşului, văr cu bunicul său, Fabian-Bob îşi continuă gimnaziul la Cluj, unde face studii juridice şi de filozofie. În ultimul an de studii este pedepsit, se pare pe nedrept, de conducerea şcolii.

 

Părăseşte şcoala şi pierde sprijinul bănesc al episcopului Bob, care îi cere imperios să se facă preot. Pentru a termina studiile juridice, încearcă, fără succes, să-şi asigure ajutorul lui Samuil Vulcan. Cu o situaţie materială foarte nesigură, neizbutind să obţină o slujbă la cancelaria din satul natal, Fabian-Bob primeşte în 1820 invitaţia lui Gheorghe Asachi şi vine în Moldova ca profesor al Seminarului de la Socola. După câteva luni de la deschiderea cursurilor, şcoala se închide din cauza mişcării eteriste. Fabian-Bob rămâne în Moldova şi, după un timp, este chemat la Chişinău de Gheorghe Asachi, care se refugiase acolo în acea perioadă.

 

După 1823 este profesor particular în diferite case boiereşti, la marele vistier Iordache Catargiu, în familia boierului Lascarache Bogdan, care, în 1826, îl trimite la Chişinău, ca avocat, în legătură cu nişte procese. Fabian-Bob rămâne acolo până la sfârşitul anului 1827, cunoscându-l în acest răstimp şi pe poetul Constantin Stamati. În 1828 îşi deschide cursurile Gimnaziul Vasilian din Iaşi, unde Fabian-Bob este numit profesor de limba latină, matematică şi geografie. Devine apoi profesor al Academiei Mihăilene, predând un curs de algebră. Face parte, împreună cu Gheorghe Asachi şi Gheorghe Săulescu, din comitetul constituit în 1832 pentru a verifica şi modifica regulamentul şcolar.

 

Fabian-Bob l-a sprijinit pe Asachi, în munca de organizare a învăţământului în Moldova. El este redactor al primei publicaţii în limba română din Moldova, gazeta lui Asachi, „Albina românească”. Transpunea textele în franceză (când ziarul apărea în ambele limbi), traducea noutăţi din gazetele străine, redacta articole şi făcea corecturile. Pentru trebuinţele şcolii a tradus şi prelucrat un tratat de geografie, Elementele gheografiei (1831). A tradus din latină o lucrare de teologie. În manuscris i-au rămas câteva manuale şcolare, o aritmetică, o gramatică latino-română. În 1835 a căpătat rangul de paharnic.

 

Fabian-Bob a scris, ca şi alţi învăţaţi ardeleni, versuri în limba latină, un Carmen Onomasticon, în onoarea eforului şcolilor, Mihail Sturdza, şi o Allusio, cu prilejul înscăunării domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, poezie omagială, după modelele clasice. În limba română a scris două poeme inspirate de mişcarea eteristă: Moldova la anul 1821, Moldova la anul 1829 şi, cu puţin înaintea morţii sale, o meditaţie intitulată Suplement la Geografie (toate apărute postum în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, 1839).

 

Glasul viitorului, poezie care a fost atribuită lui Fabian-Bob, îi aparţine de fapt lui George Creţeanu, poet care semna uneori cu pseudonimul L. Fabian. Poemul Moldova la anul 1821 înfăţişează Eteria ca pe un cataclism cosmic, o răsturnare hilară a ordinii naturale (sunt evidente împrumuturi din Tristele lui Ovidiu) în versuri nu lipsite de umor. Câteva stihuri din Moldova la anul 1821 sunt cunoscute datorită prelucrării lor în poemul eminescian Epigonii („S-au întors maşina lumii, s-au întors cu capu-n gios / Şi merg toate dimpotrivă, anapoda şi pe dos”).

 

Moldova la anul 1829 este un elogiu adus păcii; reaşezarea vremurilor este văzută de poet ca o revenire a veacului de aur. Suplement la Geografie sau Geografia ţintirimului, cum a intitulat această poezie Aron Pumnul, conţine o descriere, cu multe versuri de un relief artistic pronunţat, a fantasticului tărâm al morţii, închipuit la modul popular, concret, ca o ţară asemănătoare celor pământeşti, dar neprimitoare, cu legi stranii, în care oamenii nu se cunosc, nu comunică.

 

Deşi se apropie tematic de lirica preromantică a mormintelor (G.M. Legouve, V.A. Jukovski, U. Foscolo), meditaţia lui Fabian-Bob nu este tributară izvoarelor străine. Fără patetismul şi sentimentalismul preromantic, autorul, aflat în pragul morţii, imaginează cu calm şi cu un umor împăcat, de esenţă populară, tărâmul de dincolo. Fabian-Bob a scris puţin, dar între versurile sale, multe prozaice, apar şi sclipiri ale unui real talent poetic.

 

 

Opera literară:

 

• Moldova la anul 1821, 1839;

 

• Moldova la anul 1829, 1839;

 

• Suplement la Geografie întru memoria răposatului scolariu Ştefan Şendrea din Ghimnasia Basiliana din Iaşi, 1839;

 

• Poezii, în Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni, publicat de Aron Pumnul, III, Viena, 1862.