Rondul de noapte

Data: 05.12.2013       Beneficiar: Biblioteca

În organizarea Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 19.00, ediţia din acest an a Rondului de noapte. Potrivit scriitorului Ioan Pintea, care va fi şi moderatorul ediţiei, activităţile Rondului cuprind recital de poezie, întâlniri cu poeţi şi critici literari, lansări de cărţi şi vor avea loc în grădina literară Ioan Alexandru a Bibliotecii Judeţene din strada Al. Odobescu.

Au fost invitaţi, la această ediţie, scriitorii: Vasile George Dâncu, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Roxana Sicoe-Tirea şi scriitori bistiţeni.

Co-organizatoare a Rondului de noapte este Asociaţia Bibliopolis în colaborare cu Editura Eikon având sprijin financiar de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului, o seară fiind moderată de Mircea Măluţ.