Dan Coman

Data: 06.12.2013

Dan Coman

S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista “Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.

A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie “Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).

În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).

Volume publicate:

  •     Anul cârtiței galbene (Timpul, 2003; Vinea, 2004)
  •     Ghinga (Vinea, 2005)
  •     D great coman (antologie, Vinea, 2007)[1]
  •     Dicționarul mara (Cartier, 2009)
  •     Irezistibil (proză, Cartea Românească, 2010)[2]
  •     Parohia (proză, Cartea Românească, 2012)
  •     ERG (antologie, Charmides, 2012)