CRISTOFOR COLUMB – 515 ani de la moartea lui Cristofor Columb(1451, Genova – 20 mai 1506, Valladolid)
Navigator şi explorator italian
„La fel ca numeroşi concetăţeni ai săi, genovezul Cristofor Columb a primit, de la o vârstă fragedă, o educaţie de navogator, deoarece într-un oraş clăsit pe baza comerţului internaţional, cunoaşterea rutelor maritime era esenţială. […] Marea Mediterană i se pare lui Columb un spaţiu prea îngust, prea închis, şi în 1476 se mută în Portugalia, ale cărei porţi se deschid spre orizonturile necunoscute ale Oceanului Atlantic. […] Atras de ocean, hrănit de lecturile sale, Columb visează la o rută maritimă care să lege Europa de Orient pe la vest, peste Atlantic. Aceasta ar permite un acces mai rapid la bogăţiile Indiilor, preamărite de Marco Polo.
Cristofor Columb este convins că Pământul e rotund. Iar dacă acest lucru este adevărat, atunci proiectul său n-ar fi doar o himeră: mergând spre vest, ar ajunge în cele din urmă în Cipangu (Japonia) şi în Catay (China). Dar înainte de a porni într-o expediţie, trebuia măsurată distanţa cu exactitate. Astfel, Columb reface calculele predecesorilor săi, le corectează şi stabileşte, nu foarte exact de altfel, că Indiile se află la o distanţă de cinzeci de zile de mers pe mare în Portugalia. Acum nu-i va rămâne decât să găsească pe cineva care să accepte să-i finanţeze proiectul.
Rege Joao al II-lea al Portugaliei, căruia Columb îi dezvăluie ambiţiile sale în 1484, nu-i acordă acestui aventurier visător decât o atenţie vagă. Încăpăţânat, Columb se adresează regilor Franţei şi Angliei, dar ambii refuză orice ajutor. […]
În 1492 are loc însă un eveniment capital: trupele spaniole cuceresc Granada din mâinile maurilor şi încheie astfel Reconquista. Columb insistă pe lângă Isabela, regina Castiliei, bătând o monedă pe triumful creştinătăţii, graţie acestei importante victorii. El îi prezintă încă o dată proeictul său şi pune accent pe latura misionară a acestuia, subliniind faptul că orice teritoriu nou descoperit avea să devină pământ creştin şi că expediţia sa ar avea ca ţel final să ducă marelui han din China „cuvântul lui Dumnezeu”.
Poate s-ar reuşi chiar încheierea unei alianţe cu acesta, încercuindu-i astfel pe musulmani. Isabela de Castilia s-a lăsat convinsă şi i-a acordat lui Columb ajutorul şi protecţia sa. […]
Înălţat la rangul de vicerege al „insulelor şi pământurilor eventual descoperite”, numit amiral al oceanului, Cristofor Columb părăseşte Portul Palos, din Andaluzia, pe data de 3 august 1492. Cele trei caravele ale sale, Pina, Niña şi Santa Maria, pe care s-au îmbarcat nouăzeci de oameni şi provizii pentru cincisprezece luni, se îndreaptă spre Canare. După un popas de aproape o lună, navigatorii pornesc spre vest, mânaţi de alizeu.
Călătoria durează mult mai mult decât estimase Columb. Revolta mocneşte la bordul caravelelor când, pe 11 octombrie, un matelot de pe Pinta, Rodrigo de Triana, zăreşte în sfârşit pământ. A doua zi, Columb pune piciorul pe insula Guanahani, pe care o botează San Salvador. Continuându-şi explorările, urcă pe cursurile de apă din Cuba pe 28 octombrie, apoi pe cele din Haiti, insulă numită de el Hispanola, pe 5 decembrie. În nici una dintre insule exploratorii nu găsesc bogăţiile promise. Parcă pentru a compensa această dezamăgire băştinaşii întâlniţi se arată blânzi şi i se pare lui Columb „capabili să se convertească la sfânta noastră religie mai degrabă prin dragoste decât prin forţa armelor”. O mică garnizoană rămâne în insula Hispanola, cu arme şi provizii, iar ceilalţi navigatori iau calea întoarsă. Pe 15 martie 1493, ating coastele Spaniei.
Cristofor Columb este primit triumfal la Barcelona, unde suveranii spanioli îi organizează o primire solemnă. Acest prim voiaj suscită entuziasmul armatorilor şi al investitorilor, cu atât mai mult cu cât o a doua călătorie este imediat pregătită. De această dată, şapte vase pornesc, în septembrie 1493, spre Lumea Nouă, având la bord coloni decişi să facă avere în ţinuturile recent descoperite. […] Este fondat un nou oraş, Isabela, al cărui guvernator devine Columb. În cursul celui de-al doilea voiaj, încheiat în 1496, sunt descoperite insulele Dominica, Guadelupa, Porto Rico şi Jamaica. Şi de această dată, Columb revine în Spania cu calele goale.
O a treia călătorie este organizată în 1498. Peste trei sute de oameni se îmbarcă pentru a se stabili pe noile pământuri, care, însă, nu s-au dovedit a fie la înălţimea promisiunilor iniţiale. […] Columb izbuteşte cu greu să menţină ordinea în Hispaniola, unde izbuncneşte o revoltă împotriva autorităţii sale. Un trimis al regina Isabela, Francisco Bobadilla, îi retrage lui Columb funcţiile deţinute, trimiţându-l în Spania în lanţuri, alături de fraţii săi; era octombrie 1500.
Eliberat rapid, genovezul trebuie să aştepte alţi doi ani înainte de a pleca din nou pe mare. În mai 1502, se îmbarcă în ideea de a ajunge la Ierusalim prin „pasajul” pe care speră să-l găsească şi care i-ar permite să traverseze continentul nou descoperit. Cu patru caravele, navighează în largul Hondurasului, pe lângă Costa Rica şi Panama, dar naufragiază pe coastele Jamaicăi. Nu reuşeşte să găsească pasajul şi se vede nevoit să renunţe când rămâne fără provizii şi marinarii ameninţă cu revolta. În 1504 revine în Spania. Pe 20 mai 1506 moare la Valladolid.”
Sursă:
***. „Personalităţi care au schimbat istoria lumii. De la Renaştere până la iluminism. 1492-1789”. Bucureşti, Enciclopedia Rao, 2003, p. 14-17.
