Andrei Mureşanu. Comemorare – 150.
Poetul care a dat poezia Imnului Național, Deșteaptă-te române! (după poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios, Din sânul maicii mele, fiind numit apoi de către Nicolae Bălcescu„Maeseilleza românilor”) a fost comemorat la 150 de ani de la trecerea sa într-o altă lume, miercuri 20 noiembrie 2013, printr-un consistent simpozion, conferenţiari fiind Ion Buzaşi, Vasile Oltean, Mircea Gelu Buta. Scriitor încă nu suficient de explorat critic, operele sale având tentă patriotică și de protest social, Andrei Mureşanu, a fost printre conducătoriiRevoluţiei din 1848, participând în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. După Revoluția de la 1848 Andrei Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român. Comemorarea a oferit ocazia lansării volumului editat de către Biblioteca Judeţeană, Poezii și publicistică, Editura Eikon 2013, acesta urmând altor editări susținute de către instituţia noastră: Medalioane literare, Andrei Mureşanu – Publicistica I și II.