Debutul are loc la revista „Astra”, în 1968, cu povestirea Caii. Primul volum de proză scurtă, O fotografie veche, înrămată, îi apare în 1994. Colaborează la „Cronica”, „Tribuna” şi „Steaua”, „Minerva” (Bistriţa), „Banatul” etc. Laureat al Concursului „Liviu Rebreanu” (Bistriţa, 1983) şi al Concursului Naţional de Proză „Pavel Dan” (Cluj Napoca, 1987), i se acordă în 1996 un premiu la Salonul Naţional de Carte din Cluj Napoca.
Podaru scrie o proză realistă, cu subiecte din actualitatea imediată, dezvăluind plăcerea de a epiciza faptele mărunte. Personajele sunt oameni simpli, portretizaţi într-o lumină aspră, cu linii colţuroase, ca şi cum ar fi tăiaţi în lemn. Autorul este un continuator al liniei narative pe care a ilustrat-o Pavel Dan, înaintaşul care îi este consătean. Mai multe interviuri bine realizate, cu întrebări penetrante, iscoditoare, grupate în Exerciţii la microfon (1996), caută să fixeze, în primul rând prin selectarea interlocutorilor, portretul unei epoci, în detaliile ei particulare. Pe de altă parte, din preocuparea pentru tradiţiile culturale ale zonei natale se naşte o lucrare precum Teodor Murăşanu, un poet care-a trăit demult… (1998).
Opera:
• O fotografie veche, înrămată, prefaţă de Radu Mareş, Cluj Napoca, 1994;
• Exerciţii la microfon, Cluj Napoca, 1996;
• Teodor Murăşanu, un poet care-a trăit demult…, Cluj Napoca, 1998;
• Chef cu terorişti, Bistriţa, 2000.