„Bibliobuzul minunat” al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a ajuns marți, 8 mai, la Școala Gimnazială din Cormaia. Cu rafturile pline de cărți pentru elevii din toate clasele, bibliobuzul a trezit un mare interes în rândul elevilor, care l-au luat cu asalt.
Primii sunt elevii din clasele mici. „Mi-am ales cartea Muc cel mic. Nu, nu am mai citit cărți până acum, dar pe aceasta o voi citi. Da, cred că o voi termina până veniți din nou” ne spune Cosmin. „Eu mi-am luat Basme nemuritoare. Am mai citit cărți până acuma, tot de povești, pe care mi le-au luat părinții. Este frumoasă biblioteca aceasta cu care ați venit la noi!” ne spune Gabriel-Samuil, din clasa a treia.
„Elevii sunt foarte interesați pentru că bibliobuzul este ceva cu totul nou pentru ei. Mai ales cei din clasele mici sunt curioși, pentru că unii dintre ei chiar nu au citit cărți deloc până acuma, deși noi îi îndemnăm la clasă tot timpul să citească. Să citească, să se documenteze pentru viitorul lor! Și cred că este un lucru foarte bun să se mențină această inițiativă și să veniți la noi ori de câte ori aveți posibilitatea” ne lămurește coordonatorul Școlii Cormaia, înv. Sandu-Gabriel Mihăilă. Ca o curiozitate, aflăm că școala nu are clasa a V-a, din lipsă de elevi.
Sună clopoțelul pentru pauza de la ora 12.00 și își fac apariția și elevii din clasele gimnaziale și, odată cu ei vin și alte cadre didactice, de la care aflăm că în această școală sunt mulți elevi talentați la activitățile școlare și artistice. „La cursul de chitară am peste 25 de copii. Am avut și o formație de colindători, Cormăița, cu care am ocupat numai locul întâi unde ne-am dus. O fetiță pe care am pregătit-o eu chiar a trecut de prima etapă la concursul Românii au talent” ne spune înv. Livia Mihăilă.
„Citesc, chiar dacă trebuie să dau oile la strungă!”
Din bibliobuz coboară acum și elevii mai mari. Un băiat ne atrage atenția pentru că ține în mână Basmele românilor, o carte voluminoasă. „Voi citi acasă, dar și la stână, în deal, unde merg de joi și până duminică seara. Dau oile la strungă, mai ies cu ele pe munte, da’ poate mai apuc și acolo să citesc” ne lămurește Onișor-Ionuț, dintr-a șasea.
În circa două ore, bibliotecara Rodica Barteș a împrumutat cărți la exact 50 de elevi. Bibliobuzul este gata să se întoarcă la Bistrița, dar lângă el își fac apariția doi dintre puștanii care au împrumutat cărți la început. „Am citit deja 16 pagini, iar el a ajuns la 18 pagini!”, ne strigă Gabriel-Samuel, cu ochii scăpărându-i de bucurie.
Da, pentru asta a venit „Bibliobuzul minunat” la Școala Cormaia!