Bibliotecile mai rezistă

 

Interviu cu Ioan Pintea, Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

 

IOAN PINTEA – “I-aş spune unui tânăr: dacă vrei să-ţi faci prieteni adevăraţi, plimbă-te printre paginile unei mari cărţi, aşa cum te-ai plimba printr-un mare parc înverzit”

 

Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene “George Coşbuc” – Bistriţa

 

Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa a găzduit anul acesta, în pe­rioada 15-17 mai, Conferinţa naţională a bi­blio­tecilor şi bibliotecarilor din România. Tema întâl­nirii a fost “Nova Bibliotheca – Provocări şi ten­dinţe în bibliotecile publice”. Într-un timp în care tehnologia se dezvoltă cu rapiditate, biblio­te­cile sunt totuşi pre­zente în viaţa oamenilor. Cum re­u­şesc bibliotecarii să apropie omul de carte şi dacă sunt ei pregătiţi să facă faţă cerinţelor tot mai exi­gen­te ale cititorilor, am aflat de la domnul Ioan Pintea.

“Nu-l poţi citi pe Dante pe internet”

– Domnule Ioan Pintea, aţi organizat la Bistriţa Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor şi Biblio­te­ci­lor Publice din România, un eveniment ce unora le poa­te părea “prăfuit”. Biblioteci, în epoca inter­ne­­tului? Ce semnificaţie a avut conferinţa?

– Este pentru prima dată când la Bistriţa se or­ganizează un astfel de eveniment de anvergură naţio­nală, este o cinste şi o onoare pentru biblioteca noas­tră, pentru oraşul nostru. Datorez acest succes şi cole­gilor mei din bibliotecă, care au fost solidari cu mine, mi-au fost alături, i-am simţit aproape, am muncit cot la cot, cum se spune… În aşa fel am organizat această conferinţă încât, pe lângă temele de specialitate, au fost şi câteva respiraţii culturale. Nu întâmplător am invitat pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei de la Cluj, care şi-a prezentat o carte foarte citită şi apre­ciată: “Mai putem trăi frumos?”. De asemenea, a fost o întâlnire cu Grigore Leşe, care şi-a lansat un vo­lum re­cent, devenit deja bestseller, “Acum ştiu cine sunt” şi care a susţinut şi un concert în onoarea bibliote­ca­rilor prezenţi.

– În mod normal, biblioteca este un loc de unde se împrumută cărţi. De când se ocupă şi de acţiuni culturale?

– Aceasta este o prejudecată. Biblioteca nu este doar un ghişeu, nu este numai un loc în care se îm­prumută cărţi, ci este o bună şi necesară instituţie de cul­tură. Dincolo de menirea ei, de a aduce toate nou­tăţile pentru cititori, biblioteca are şi acest rol comu­nitar, în care frumosul sub toate chipurile e la el acasă. La evenimentele noastre am invitat foarte multe per­so­nalităţi culturale şi am pregătit proiecte mari şi ge­ne­roase, ca să facem vizibile biblioteca şi activitatea ei. Am aflat, de exemplu, că la Spitalul Judeţean Bis­tri­ţa există un mic club de lectură. Personalul este im­plicat şi dăruit, asistentele le citesc copiilor inter­naţi, bolnavilor. Aşa că, de anul trecut, am deschis o filială a Bibliotecii “George Coşbuc” chiar în incinta spi­ta­lului. Am primit şi solicitări de la voluntari care vor să meargă să ajute.

– Astăzi, cărţile se citesc pe calculator şi, mai nou, pe tabletă. Cine mai merge la bibliotecă?

– Trebuie să ţinem pasul cu vremurile în care trăim, dar suntem foarte atenţi cum armonizăm cele două tendinţe, clasică şi modernă. Internetul este bun pentru documentare, pentru informare, astăzi nu cred că ne mai putem lipsi de el, dar lectura adevărată se fa­­ce cu cartea în mână, răsfoind paginile ei. Să simţi fie­­care filă, să simţi personajele, să ştii că trăieşti în­tâm­plările din carte. In­ter­netul nu-ţi permite să fii foarte apropiat de per­sonaj. Nu cred că, de pildă, aş pu­tea sa­vu­ra pe internet “În căutarea

 

Cu Înalt Presfinţitul Mitropolit Andrei de la Cluj

 

timpului pier­dut” sau “Craii de Curtea Veche”. Sunt si­gur că dez­voltarea aceasta electronică va mer­ge mai departe, dar lectura clasică va ră­mâne, pen­tru că e altceva: ceva ce ţine de ine­fabil, o intimitate între cititor şi autor, în­tre cititor şi personaj, între cititor şi locurile care sunt descrise în cartea respectivă. Scri­itorul şi cititorul creează împreună atmosfera unei cărţi, am­bi­entul poveştii ca atare. De altfel, eu îmi dau seama, văzând cititorii care îm­prumută cărţi, în special pe cei tineri, că e foarte obo­sitor să studiezi cărţile pe internet. Mai mult, e nefiresc să citeşti un roman pe internet. Poţi să citeşti un articol de ziar, o ştire, un anunţ, dar n-ai să poţi citi Dante pe internet. Într-un fel, poţi s-o faci până la urmă, dar nu se cre­ează între cititor şi carte atmosfera aceea de intimitate de care vorbeam.

– Tradiţia cititului începea înainte în familie, prin poveştile luate la rând de pă­rinţi şi bunici. Astăzi, copiii sunt puşi în faţa calcu­la­torului de la 4-5 ani. Ei partici­pă la războaie stelare, când să îl mai întâl­nească pe Făt-Frumos?

– Eu aud mereu că tinerii nu mai ci­tesc, că sunt robii calculatorului, ai in­ternetului. Nu e adevărat! Pentru că lu­crez într-o bibliotecă, văd zi de zi că ti­­nerii nu sunt interesaţi numai de com­pu­ter şi de lec­turi uşoare, ci şi de lec­turi impor­tante. Se spune mereu că nu se mai citesc scri­itorii clasici ro­mâni. Asta e curată dez­in­formare! Se citesc Sado­veanu, Coş­buc, Rebreanu, Pre­da. Tre­bu­ie neapărat să ne schim­băm pă­rerile vi­zavi de tinerii din zi­ua de azi. Generaţia lor e o ge­ne­raţie foar­te inte­li­gentă, cu lec­turi esen­ţiale foar­te bine asi­milate. Cunosc tineri fru­moşi şi deş­tepţi, care au ales să ci­teas­că şi să-şi pe­treacă tim­pul în bib­lio­tecă… A­ceştia sunt cei care se în­dreaptă spre un orizont foarte bun. Am ma­re în­cre­dere în ei, îi înţeleg şi, pe cât îmi stă în pu­tere, îi spri­jin.

“Eu m-am născut într-un sat în care ţăranii aveau biblioteci personale”

– Copiii de la ţară au acces la cărţi, la biblioteci? Li se mai pare un loc important sau trebuie se­duşi?

– Eu m-am născut într-un sat de lângă Năsăud, în care ţăranii aveau biblioteci personale. Primele cărţi le-am citit din bibliotecile consăte­ni­lor mei. Nu era bibliotecă comu­nală, am făcut-o eu mult mai târziu, mai precis, anul tre­cut. Ţăranul din Runc avea în casă cărţi bune, cărţi de bază, din care citea seara, stând la vite, du­mi­nica, după ce se întorcea de la bi­serică, de fapt, ori de câte ori îi per­mitea timpul. În satul nostru era un cult pen­tru lectură şi pen­tru carte şi cei care ci­teau erau priviţi cu mult respect. Biblio­teca Judeţeană este coordo­na­toarea bibliotecilor din judeţ, drept care dăm o foarte mare im­portanţă bibliotecilor co­munale. Căutăm mij­loace pentru a le spri­jini, mai ales cu donaţie de carte. Anul trecut am deschis o bi­blio­tecă la Runcu Salvei; am dus acolo peste 10.000 de volume. Zilele trecute, am deschis o altă biblio­tecă, la Ciceu Mi­hăieşti. În 2013, am făcut pentru prima dată în­tâlniri cu biblio­te­carii din comune, pe zone, pe teme de specialitate. La sfârşitul anului, am invitat toţi biblio­tecarii din ju­deţ şi am organizat o întâlnire spe­cială cu ei. Am ti­părit, în premieră, în con­diţii grafice speciale, Ghi­dul bibliotecilor co­munale din judeţul Bis­triţa-Nă­săud. La Conferinţă au fost prezenţi şi bibliotecarii din judeţ. E un efort mare, une­ori găsim înţelegere la primării, alteori nu. Ştim însă cât sunt de importante bibliotecile de la ţară pentru elevi, în primul rând, şi ne străduim să facem faţă. În general, la sate nu există biblioteci cu un fond de carte adus la zi. Bibliotecile şcolare stau şi mai prost… O bib­lio­tecă comunală bine dotată e ma­nă cerească pentru şcoala din co­mu­nă, pentru elevi, pentru pro­fe­sori. E absolut necesar să existe în spaţiul rural biblioteci, dar şi un program bine pus la punct, care să faciliteze achiziţio­na­rea de carte. Avem biblio­tecari foarte buni. Ei sunt cei care ne confirmă că există şi în sate cititori tineri, că mirajul raf­turilor pline de cărţi nu a dis­pă­rut. Există o co­la­borare bună între şcoală şi bib­lio­tecă, între biserică şi bibliotecă, multe dintre manifes­tările cul­tu­ra­le organizate de şcoli se des­fă­şoară în spaţiile bibliotecii. Nu poţi să împrumuţi tuturor doar Kant sau Goethe. Trebuie să faci educaţie şi să le dai lecturi fundamentale, dar tre­buie să ştii să le recomanzi şi lecturi care să le ofere o stare de con­fort, de entuziasm. Lec­tu­rile de plăcere nu trebuie ne­glijate. Citesc o carte pen­tru că pur şi simplu îmi pla­ce. E o mo­da­litate de lectu­ră. Sunt foarte multe cereri de carte creştină, se citeşte foarte mult literatură de evlavie creştină. Consider că biblioteca trebuie să fie în serviciul cititorului. El este suveran. E ca la pia­ţă. Tre­bu­ie să-i găseşti ceea ce ca­ută, trebuie să-l ser­veşti cu ceea ce îşi doreşte… Nu-i dai roşii dacă îţi cere castraveţi, nu-i dai ceapă dacă îţi cere banane. În ceea ce ne priveşte, ca instituţie subor­donată, suntem spri­jiniţi şi susţinuţi prioritar şi cu multă înţelegere de către Consiliul Judeţean. Faptul că ne-am mutat într-o clădire nouă, că am reuşit noi, o bibliotecă din pro­­vin­cie, să organizăm Conferinţa Naţională a Biblio­­te­cilor din România, că anul acesta vom începe cons­truc­ţia unor spaţii multifuncţionale se datorează Con­si­liului Judeţean şi, personal, dom­nului preşe­dinte Emil Radu Moldovan.

– Ce le-aţi spune tinerilor care, totuşi, nu au o legătură reală cu cartea?

 

Publicul prezent la conferinţă

 

– Nu realizează ce pierd. A intra în atmosfera unei cărţi înseamnă a intra într-o altă lume, într-un univers deschis. Înseamnă a decripta con­ţinutul unor realităţi pe care lumea în care trăieşti şi te mişti nu îl conservă. Pen­tru asta însă tre­buie, e ade­vărat, să ai nişte antene spe­cia­le, cu care să detectezi fru­mu­seţea, ine­fa­bilul, taina. Uneori, viaţa din­tr-un roman sau dintr-o poezie este mai terifiantă şi mai credibilă decât viaţa pe care o trăieşti pur şi simplu. I-aş spune unui tânăr: dacă vrei să-ţi faci prieteni ade­văraţi, plimbă-te printre pa­ginile unei mari cărţi, aşa cum te-ai plim­ba printr-un mare parc înverzit. Dacă eşti un cititor fidel, per­sonajele cărţilor pot să-ţi fie cei mai fideli prieteni. Dacă eşti ci­­titor de profesie, intri în această lume hotărât şi pregnant, te aşezi temeinic în ea, iar personajele şi autorul te vor recunoaşte: eşti de-al lor, faci parte din ea.