Despre arhitectura generației tinere, cu Clara-Romana Pop

Data: 06.09.2021       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

Despre arhitectura generației tinere, cu Clara-Romana Pop

Luni, 6 septembrie 2021, începând cu ora 17.00, Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a găzduit întâlnirea cu Clara-Romana Pop, studentă la arhitectură la University of Westminster, UK. Ea a răspuns invitației care i-a fost adresată de Interact Club Bistrița-Nosa și Rotary Club Bistrița Nosa, de a vorbi despre experiența sa de studentă în Regatul Unit și despre Bienala de arhitectură de la Veneția 2021, la care a participat. Amfitrionul întâlnirii a fost Puiu Greere Eladie.

Clara-Romana Pop, absolventă a Colegiului Național Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud „Liviu Rebreanu” din Bistrița este licențiată în arhitectură la Nottingham Trent University și își continuă studiile la University of Westminster din Londra. Ea le-a vorbit celor prezenți la această întâlnire despre experiența pe care a avut-o ca participantă la Bienala de arhitectură de la Veneția. „Bienala de la Veneția este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale. Bienala este dedicată manifestărilor artistice din mai multe domenii, nu numai arhitectură: arte vizuale, cinematografie, teatru, dans și la ediția din acest an au participat 46 de țări, printre care și România. Titlul bienalei din acest an a fost o întrebare:  <<How will we live together?>>, o întrebare care ne îndeamnă să conștientizăm problemele cu care ne confruntăm și, ulterior, să găsim soluții... Toate proiectele făcute de arhitecți caută soluții pentru problemele globale. Noi, arhitecții în devenire, încercăm să rezolvăm problemele mai mici, dar care au un impact mare la nivelul complexului în care lucrăm. Și nouă ni se oferă un brief, ni se prezintă preferințele unui client, ni se oferă o locație și trebuie să ținem cont de toate elementele înconjurătoare ca să creem ceva, care să se potrivească asemeni unei piese de puzzle, acolo” a spus Clara-Romana Pop, care a vorbit și despre mesajul pavilionului României de la Bienala de la Veneția.  „Prima participare a României la această bienală a fost în anul 1991, iar proiectul de anul acesta a fost <<Fading Borders>>, care a abordat tema migrației”. Ea a făcut și o descriere succintă a experienței sale ca studentă la arhitectură în UK și i-a îndemnat pe mai tinerii săi auditori să cumpănească bine atunci când vor alege universitățile pe care doresc să le urmeze.

Partea a doua a întâlnirii a fost punctată de răspunsurile pe care Clara-Romana Pop le-a dat celor care i-au adresat întrebări. Ioan Pintea, managerul BJGCBN a salutat organizarea acestei conferințe la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și le-a oferit elevilor și studenților prezenți cel mai recent număr al revistei Ipostaze, a bibliotecii județene.

„Mi-a plăcut foarte mult acest spațiu, al Clubului Cultural CoșBook, în care ne aflăm. Clar, m-a introdus complet în atmosfera de conferință, de comunicare, de schimb de informații și se vede că radiază a cultură!” a conchis Clara-Romana Pop la finalul întâlnirii, când a acordat un interviu pentru revista Ipostaze a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

                                                                                                      www.bjbn.ro