Vizita elevilor Grădiniței P.P. „Ștrumfii” la Biblioteca Județeană

Data: 25.05.2022       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

Vizita elevilor Grădiniței P.P. „Ștrumfii” la Biblioteca Județeană
„O CARTE E UN DAR PE CARE ÎL POŢI DESCHIDE MEREU ŞI MEREU” (GARRISON KEILLOR)
 
De la acest citat colectivul Grădiniței P.P. „Ștrumfii” Bistrița, a pornit în Parteneriatul educațional „Biblioteca – prietena copiilor” cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
 
Prin acest parteneriat preșcolarii noștri au descoperit valenţele acestui minunat instrument de lucru, cartea, care este la îndemâna lor în fiecare grupă și va deveni una din preferinţele lor ale copilăriei.
 
Vizita preșcolarilor la Biblioteca Județeană a fost un prilej de a se familiariza cu diversitatea cărților de la secția de carte pentru copii, a cărților pentru adulți, despre BiblioBus, a modului de a împrumuta o carte, de a o păstra, de a avea o atitudine de responsabilitate şi respect faţă de carte.
 
Cu multă măiestrie doamna bibliotecar Isabela Andronesi a captat interesul copiilor pentru Biblioteca, pentru a deveni prietenii cărților, de a împrumuta cărți, explicând pe înțelesul copiilor toate aceste noutăți. Totul a culminat cu prezentarea poveștii „Pete Motanul” unde cu deosebit talent, doamna bibliotecar, a încântat auditoriul ștrumfilor noștri, care așezați pe covorul de iarbă din curtea bibliotecii, au fost participanți activi ai acestei povești, precum și apreciați cu un stiker cu date despre Biblioteca județeană.
 
Ștrumfii noștri au fost încântați de interesanta vizită și s-au intors entuziasmați la gradiniță, cu dorința de a revenii alături de parinți la Bibliotecă.
 
Mulțumim pentru frumoasa activitate în cadrul acestui parteneriat.
 
Suntem convinși că întotdeauna cartea rămâne nemuritoare în educarea şi formarea personalităţii fiecărui copil.
 
Cu mulțumiri, Colectivul Grădiniței P.P. ”Ștrumfii„ Bistrița.