„Serile de la Casa Poetului” - ediția a IV-a

Data: 22.06.2015       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

„Serile de la Casa Poetului” - ediția a IV-a

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează în perioada 22-26 iunie, la Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a bibliotecii, ce-a de-a IV-a ediție a Serilor de la Casa Poetului, eveniment ce reunește poeți, prozatori, eseiști, critici și istorici literari reprezentativi din Județul Bistrița-Năsăud. Pe parcursul a 5 seri, începând cu ora 19.oo, vor avea loc lecturi publice si dezbateri, la care sunt invitati să participe peste 50 de scriitori. Printre invitați se numără scriitori cu volume publicate,  membri ai Uniunii Scriitorilor din România, dar și scriitori foarte tineri, elevi de liceu ce-și așteaptă afirmarea.

În fiecare an, începând cu anul 2012,  porțile modestei case în care a copilărit poetul Andrei Mureșanu s-au deschis tot mai larg, găzduind sciitori aparținând unor generații diferite, aflați în diverse stadii de afirmare. Tabloul  literar oferit de participanți în acest interval de timp a excelat prin marea diversitate.  Audiența numeroasă de până acum, a făcut din acest maraton literar un punct de reper pe harta evenimentelor culturale ale orașului Bistrița.

Lecturile publice din acest an și dezbaterile legate de literatura zilelor noastre vor fi însoțite de recitalurile cantautorului Florin Săsărman și ale violonistului Darius Comnen. Totodată, începând cu această ediție, se vor institui Premiile Serile de la Casa Poetului, ce vor răsplăti, atât cât se poate, realizările scriitorilor bistrițeni.

Au fost invitați să participe:  Alexandra Ionuța Andrecuț, Florin Avram, Nicolae Avram, Simina Bălan, Nicolae Bosbiciu, Ioana Bradea, Ioan Cioba, Icu Crăciun, Elena M. Cîmpan, Melania Cuc, Vasile Dâncu, Suzana Deac, David Dorian, Emil Dreptate, Florica Dura, Victoria Fătu-Nalațiu, Vasile V. Filip, Larisa Florea, Andreea Gal, Laura Gherman, Menuț Maximinian, Mircea Măluț, Al. C. Miloș, Gheorghe Mizgan, Andrei Moldovan, Ioana Ilinca Moldovan, Nazarica Munteanu, Dumitru Munteanu, Ionela Silvia Mureșan, Liviu Ioan Mureşan, Iacob Naroș, Olimpiu Nușfelean, Maria Olteanu, Mirela Orban, Traian Parva Săsărman, Iulia Pațiu, Ioan Pintea, Ovidiu Pojar, Valentin F. Radu, Virgil Rațiu, Lucia Teutișan, Oana Vrânceanu, Veronica Știr, Victor Știr, Marilena Toxin, Alexandru Uiuiu, Ileana Urcan, Ion Urcan, Ștefan Veșcari, Vasile Vidican, Ana Zegrean, Eugenia Zegrean.

Vă așteptăm!