„Bătălia cărților” a început şi va ţine până-n toamnă

Data: 24.05.2016       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

„Bătălia cărților” a început şi va ţine până-n toamnă

La Bibioteca Județeană ,,George Coșbuc” avut loc marți, de la ora 14.30, festivitatea de deschidere a ,,Bătăliei cărților”, concurs pe care biblioteca îl dedică tinerilor cititori, elevi ai școlilor din muncipiul Bistrița.

Alături de directorul Bibliotecii Județene, scriitorul Ioan Pintea, în sală au fost prezenţi inspectorul şcolar pentru limba română Ramona Salak şi cei se ocupă nemijlocit de desfășurarea concursului: Simona Pasere, Rodica Linul, Ioana Titieni, Adriana Zăgrean și Camil Hosu.

În alocuțiunea sa, directorul Pintea i-a felicitat pe elevii prezenți, care se presupune că se și angajează în concurs, important pentru că îi ,,forjează” pe participanți în cititori profesioniști. Directorul Pintea le-a vorbit elevilor despre posibilitățile ample pe care le oferă biblioteca tinerilor cititori. În continuare, inspectorul Salak le-a vorbit elevilor despre binefacerile lecturii, despre lumile pe care le vor descoperi în cărți și le vor înfrumuseța sufletele. În încheiere, Simona Pasere a comunicat câteva date organizatorice și a prezentat un scurt film din ediția anterioară.

Elevii au urmărit cu interes întâlnirea, și-au luat listele de cărți și urmează să înceapă „bătălia” cititului, care va dura până la toamnă, când se va finaliza concursul. 

 

Victor Știr, Cotidianul „Mesagerul”: 

http://www.mesagerul.ro/2016/05/24/batalia-car-ilor-inceput-si-va-tine-pana-n-toamna