Moș Nicolae și Nuielușa Fermecată

Data: 05.12.2018       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

Moș Nicolae și Nuielușa Fermecată

În ajun de Sf. Nicolae, cu bucuria sărbătorilor în suflet, cei 30 de copii de la „Centrul Școlar de Educație Incluzivă” nr.1 Bistrița, însoțiți de doamnele profesoare, s-au bucurat și au apreciat activitatea organizată în cinstea lor de Biblioteca Județeană „George Coșbuc”. În timpul petrecut la Mediatecă, ei au ascultat „Povestea lui Moș Nicolae”, după care, cu mare atenție și zâmbete pe buze, au vizionat desenele animate „Moș Nicolae și Nuielușa Fermecată”.

Mulțumind doamnelor bibliotecare de la Secția împrumut pentru copii și Mediatecă pentru frumoasele clipe petrecute împreună, au plecat spre școala lor cu promisiunea că vor reveni de fiecare data cu mult drag!