O oră de dirigenție ... altfel

Data: 04.04.2019       Beneficiar: Comunitatea bistrițeană

O oră de dirigenție ... altfel
Clasele a IX-a B și a XI-a A de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița au participat joi, 4 aprilie 2019, la o oră de dirigenție comună la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
 
Această întâlnire și-a propus să aducă împreună elevi de liceu cu scopul de a promova utilizarea echilibrată și conștientă a Internetului, facilitând astfel creșterea nivelului de informare cu privire la modalitățile optime de prevenire și combatere a dependenței de internet. Elevii și-au dorit să creeze un spațiu de discuții prin care să găsească împreună alternative de petrecere a timpului liber care să nu implice mediul online. 
 
Acest eveniment a fost organizat de către profesoarele Alina Tomi și Roxana Kovacs și elevii participanți la concursul „Ora de Net – „Aleg conștient. Stop dependenței de Internet!”