În cadrul programului „Școala Altfel”, secția „Împrumut pentru copii” a fost o „gazdă primitoare” a prichindeilor de la Grădinița „Dumbrava Minunată” Bistrița. Au trecut pragul Bibliotecii – Grupa Mare A (Spiridușii), Grupa Mare B (Steluțele), împreună cu doamnele educatoare Pașca Irina Maria și Baltă Loredana, Grupa Mijlocie A (Buburuzele), însoțiți de doamnele educatoare Burzo Irina Cristina și Șandor Măriuța, Grupa Mijlocie B, însoțiți de doamnele educatoare Puia Octavia Iuliana și Sîmpetrean Letiția.
Doamna bibliotecară le-a vorbit micuților despre fascinanta lume a cărților, despre personajele preferate din poveștile știute de ei și au convenit să facă o incursiune în lumea animalelor, respectiv a poveștilor: „Maimuțica și vulpea”, „Calul și albinele” și „Prietenul la nevoie se cunoaște”.
Cei mici au fost încântați de prezența lor în Bibliotecă, vizitând, totodată, și noul corp B al Instituției.