Sâmbătă, 13 aprilie 2019 s-a desfășurat la Gledin ediția a VI-a a Concursului de Creație Literară și Interpretare „Sfântul Pahomie de la Gledin”, care a reunit tineri interpreți și recitatori din județele Bistrița-Năsăud și Mureș. „Concursul de creație literară și interpretare Sf. Pahomie de la Gledin își propune, în primul rând, să descopere talente literare și interpretative/actoricești într-o zonă în care Dumnezeu a dat lumii creștine pe Sfântul Pahomie de la Gledin. Totodată, concursul își propune să stimuleze în mediul rural interesul pentru valorile creștine, pentru literatură și artă actoricească”, se arăta în regulamentul concursului, coordonat de prof. Ionela Ancuța Mătieș. A rezultat un adevărat regal de poezie creștină, în care publicul a ascultat recitate, de multe ori cu reale valențe actoricești, poezii de Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Bartolomeu Anania, Nichifor Crainic ș.a. și a ascultat unele dintre cele mai frumoase pricesne din spațiul religios transilvan. Concursul pentru elevii din ciclul primar s-a desfășurat în Capela Sf. Pahomie de la Gledin, iar elevii din ciclurile gimnazial și liceal au evoluat în Biserica Ortodoxă Gledin.
„Cu toții ați câștigat, nu neapărat un premiu sau o diplomă, ci binecuvântarea Sfântului Pahomie de la Gledin, pe care îl avem reprezentat în această icoană frumoasă. Și, când vă întoarceți acasă, vă rog să le spuneți părinților și fraților voștri unde ați fost, ce ați văzut aici, ce ați făcut și ce ați mai găsit la Gledin. Să știți că deși ați avut emoții, sfinții v-au acoperit cu harul lor, ca să puteți să încheiați poezia sau cântul, prin care l-ați căutat pe Dumnezeu”, le-a spus preotul paroh Ioan Titieni concurenților, înainte de festivitatea de premiere. A fost și momentul în care tenorul Florin Ormenișan a susținut un scurt recital de muzică religioasă cultă.
Premierea concurenților a fost făcută de prof. Dorina Fiscutean, președinta juriului concursului pentru elevii de la ciclul primar. „Când un copil din clasele primare reușește să ne transmită acel fior al emoțiilor, putem spune că totul a fost bine!”, a observat domnia-sa. Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a asigurat diplomele și cărțile pentru premiile speciale, mențiunile și premiile acordate celor mai buni concurenți.
Câștigătorii Premiilor I la cele 6 secțiuni au fost: Vodă Angela Denisa (Școala Gimnazială Șieu) la secțiunea ciclul primar – interpretare poezie, Năsăudean Camelia Maria (Șc. Gimnazială Paul Tanco Monor) la secțiunea ciclul primar – intepretare priceasnă; Moldovan Alexandra Ana (Școala Gimnazială nr 1 din Bistrița) la secțiunea ciclul gimnazial – intepretare poezie, Țuțuruga Amalia (Șc. Gimn. Tiberiu Morariu Salva) la secțiunea intepretare pricesne – ciclul gimnazial, Sidor Jenifer (Liceul de Muzică Tudor Jarda, Bistrița) la secțiunea ciclul liceal, iar la secțiunea intepretare pricesne Premiul I a fost câștigat de Varvari Ionela Ancuța (Liceul de muzică Tudor Jarda, Bistrița).
„Acest concurs a devenit o tradiție și cu toții sunteți câștigători, cu toții suntem câștigători, pentru că prin ceea ce ați făcut astăzi, aici, ați vorbit sau ați cântat despre frumusețea acestei lumi, despre frumusețea acestui spațiu în care trăim împreună” s-a adresat concurenților pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, instituție care a fost reprezentată în juriul concursului de Marcel Seserman, șef serviciu și de Florin Săsărman.
A VI-a ediție a Concursului de Creație Literară și Interpretare „Sfântul Pahomie de la Gledin” a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bistriţa-Năsăud prin Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud și a Centrului Cultural „Sfântul Pahomie” de la Gledin, pr. paroh Ioan Titieni și Primăria Monor, primar Ioan Cira.