
După cum ne informează managerul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, prima ediţie urmează să aibă loc în toamnă. Bibliotecarele din cele trei comune – Elena Brumă (Livezile), Florica Ianiş (Prundu Bârgăului) şi Ana Belei (Tiha Bârgăului) – au avut intervenţii legate de rolul bibliotecilor în viaţa unei comunităţi, au fost prezentate fondul de carte al bibliotecii şi manifestările culturale pe care le desfăşoară. Concluzia acestor întâlniri a fost că ar trebui să se găsească o modalitate prin care să se achiziţioneze carte pentru bibliotecile comunale, fiind primării unde se achiziţionează foarte multe cărţi şi altele unde nu se întâmplă acest lucru.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat, recent, că doreşte revigorarea vieţii culturale în toate comunele din judeţ prin redeschiderea bibliotecilor sau înfiinţarea acolo unde acestea nu sunt. „Ştiu că se poartă bifarea în organigramă a unui post de bibliotecar iar acesta este pus la Registrul Agricol sau la activitatea socială. Ştim că e greu şi organigramele sunt incomplete dar măcar jumătate din activitate să fie alocată bibliotecii. Patru ore pe zi să ştie copilul că poate merge la bibliotecă să-şi împrumute o carte. Aceasta este misiunea principală pe care eu, împreună cu părintele director, o avem pentru acest mandat, să reuşim într-o proporţie covârşitoare, dacă nu 100%, în toate cele 62 de UAT-uri să înfiinţăm bibliotecile comunale.”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.
A fost prezentat şi proiectul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” în care vor fi antrenaţi şi bibliotecarii din judeţ, ca în fiecare an urmând să fie şi întâlniri cu bibliotecarii pe zone. Biblioteca din Livezile se va muta în sediu nou, la Salva Biblioteca va fi redeschisă, la Parva biblioteca are clădire nouă, iar la Sângeorz Băi va funcţiona în noile spaţii ale Casei de Cultură, urmând ca toate aceste biblioteci să fie inaugurate anul acesta. Tot începând din acest an, Biblioteca va avea un biblio-bus care va poposi în cele mai izolate localităţi pentru a aduce cartea mai aproape de oameni.
Cotidianul „Răsunetul”: