Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud au organizat, în capitala Republicii Moldova, în perioada 31 iulie – 02 august 2015, evenimentul „Dialoguri culturale la Chișinău”.
Programul cultural s-a derulat astfel:
Vineri, 31 iulie:
– ora 16:00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei a avut loc „Expoziția pictorilor bistrițeni”;
– ora 17:30, la Biblioteca Municipală „BP Hasdeu” a fost programat „Simpozionul Rebreanu”: întâlnirea scriitorilor bistrițeni cu scriitori din Republica Moldova, lansarea volumului „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu (editura Cartier), prezentarea revistei „Mișcarea Literară”: dosar literar Vladimir Beșleagă, prezentări de cărți și reviste.
Sâmbătă, 01 august, ora 14:00, în Piața „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a avut loc deschiderea Expoziției „Valori cultural-istorice din județul Bistrița-Năsăud”.
Duminică, 02 august, în Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, începând cu ora 15:00, a avut loc spectacolul folcloric „Cântec și joc din străbuni”. A participat ansamblul „Dor Românesc” Bistrița.