EMIL DREPTATE

Emil Dreptate este un poet din Bistrița.

S-a născut la 13 iulie 1946, în comuna Miceștii de Câmpie. A urmat cursurile Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Este directorul cotidianului „Mesagerul din Bistrița-Năsăud” și corespondent pentru Radio România Actualități în Bistrița-Năsăud; membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

 

A publicat volumele:

  • Vicleana vânătoare, Ed. Eminescu, 1984
  • Cenușa unui zeu, Ed. Eminescu, 1987
  • Mâine cântecul acesta, Ed. Dacia, 1989
  • Vestirile despre tine, Ed. George Coșbuc, 1995
  • Netălmăcit, așteptările, Ed. Eminescu, 1996
  • Păzitorul de cântece, Ed. Eminescu, 2001 – Colecția Poeți români contemporani,
  • Există un loc, Ed. Mesagerul, 2008.

Antologii: 9 dimineți; Suverana clipă; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani; Cenaclul literar George Coșbuc – 30, Ed. Aletheia, 2001; Poeții revistei, Echinox, Ed. Dacia, 2004; Un copac de sunete, Ed. Eikon, 2006, ediție bilingvă, Arcade, Ed. Ardealul Târgu Mureș, 2008 etc..

Dicționare: Dicționarul scriitorilor bistrițeni, de Teodor Tanco, Ed. „Virtus Romana Rediviva”; Spiritualitate bistrițeana și năsăudeană, de Ion Bureacă, Ed. „Mesagerul”, 2006; Dicționarul presei bistrițene, de Teodor Tanco, Ed. „Societatea Culturală Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2004, „Scripta manent” – Ghidul bibliografic al scriitorilor din radio, Ed. „Intermedia”, București 2004.

Colaborări

„Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Viața studențească”, „Familia”, „România literară”, „Transilvania”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Minerva”, „Amfiteatru”, „Ateneu” etc.

Despre cărțile lui au scris

Zaharia Sângeorzan, Gheorghe Grigurcu, Olimpiu Nușfelean, Cornel Moraru, Titus Vâjeu, Nicolae Băciuț, Ion Pop, Mircea Oliv, Cornel Udrea, Mircea Goga, Vasile Sav, Ion Mircea, Dinu Flămând, Petru Poantă, Radu Enescu, Laurențiu Ulici, Ion Radu Zăgrean, Cristian Stamatoiu, Radu Săplăcan, Valentin Tașcu, Ion Moise, Teodor Tanco, Nicolae Ulieru, Ion Arcaș, Ion Oarcăsu, Marian Popa în: România Literară, Vatra, Tribuna, Cronica, Familia, Ramuri, Convorbiri literare, Steaua, Luceafărul, Ateneu, Minerva, Amfiteatru, Echinox, Transilvania, Istoria literaturii române de azi pe mâine (versiune revizuită), Ed. Semne, București, 2009 etc..

Referințe critice

Muzicală, strânsă cu eleganță în tiparele unei proze tradiționale, producția lui Emil Dreptate exprimă o tendință a decorporalizării trăirilor. Sângele său apare subțiat, întomnat, răspunzând cu melancolie decorului medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și uneori declinante… Neîndoios, fundalul acestei incantații dureros dematerializante e unul mistic.

GHEORGHE GRIGURCU – “România literară”

Un splendid poem – Cine-a strigat – reia tema, îi dă un profund înțeles existențial cu ecouri argheziene. Cuvîntul ia ființă în strigătul terorizînd armonia cosmică, vestind totodată o trădare a inocenței, o dezordine provocată de o stranie conjurație. Emil Dreptate ne înfățișează un univers amenințat să-și schimbe structurile, oglinzile senine în coșmare. Vînătorul ia ceva din hieraticul chip al naturii disponibile să instaureze o altă ordine a valorilor, să participe la regia dramei. Realitate și vis, neliniște și reculegere se conjugă într-un scenariu de paradoxuri, de amînate “replici” ale ființei, de expansiuni ale realului ce cunoaște în final revelația cuvîntului, luminii. Neiertătorul strigăt anunță nașterea luminii, purificarea de “păcatele lumii”. Legea morală – o obsesie a poetului – se revendică de la mitologia luminii. Eticizarea vînătorii nu e atît un ritual, cît o dramatică ascensiune a agresivității profetice declanșată de o retorică a înscenării: “Cine-a strigat, cine-a visat. / Un ied trecu-n bătaia pustii, / Pe pușcă cerul s-a lăsat // Și are vînătorul ochi de cer / Sîngeră urma lui în stele / Lumina cade, grea, de fier // Ce strigăt e? cine e vis? / Ori eu trec în bătaia zilei… / Cărarea pe colină s-a deschis // Și nu-i mai mult decît cuvînt / Și simt lumina cum se naște / Și mă dezbracă de pămînt.”

ZAHARIA SÂNGEORZAN – “România literară”

Puțin resemnat, Emil Dreptate se împacă cu sine și ia viața așa cum este. Apele poeziei sale s-au liniștit. Poetul își pune aceleași întrebări ca și la debutul său, dar acestea parcă nu-l sperie ca altădată, dându-ne impresia că pentru unele a găsit răspuns, sau că este convins că la unele dintre ele nu se poate da un răspuns.

ION RADU ZĂGREAN – Lecturi simpatetice, 1999