Vineri, 4 noiembrie 2016, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”, alături de elevi ai claslor a VI-a A şi a VI-a B şi de colega mea, doamna profesoară Ordace Corina, am avut prilejul de a poposi câteva momente la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”.
Incursiunea în lumea cărţilor, pentru noi, elevi şi profesori, a însemnat un prilej de evadare din mrejele tehnologiei care parcă ne acaparează din ce în ce mai mult. Având în faţa noastră volumele lui Creangă şi parcurgând câteva crâmpeie din preţioasele „Amintiri”, ne-am aflat pentru câteva clipe în bojdeuca din Humuleşti, animaţi de hazul şi curata bucurie a copilăriei de altadată.
Vizionarea unor scene din filmul „Amintiri din copilărie” i-a făcut pe copii să tresalte de uimire şi voioşie, iar pe noi, adulţii, să privim cu nostalgie spre anii ce ne zâmbesc şăgalnic din urmă.
Mulţumim doamnei bibliotecar Rodica Linul pentru aceste clipe de reală încântare!
(Profesor Rus Mirela)