În lumea cărților

„Dați fiecărui om o carte și toți vor învăța să zboare” (Ion Untaru)

Preșcolarii grupei Mare C, grupa Greierașilor, de la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu povești”, Bistrița, au descoperit astăzi palatul fermecat al cărților, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Micii cunoscători descoperă în fiecare zi lucruri noi la grădiniță, explorează frumos diverse teme alături de educatoarele lor, prof. înv. preșc. Felican Leontina și prof. înv. preșc. Oana-Maria Moldovan. Astăzi însă au pătruns curioși și plini de dorința de a răsfoi cărți, în minunatul loc unde cărțile sunt peste tot.

Aceasta săptămânӑ e dedicată, în grupa noastră, cărților şi am denumit-o „Cartea, prietena mea”; „În lumea cărţilor” fiind tema activităţii de astăzi, care ne ajută să descifrăm universul unor pagini alese și imagini ce ne fascinează. Copiii citesc cu drag de la cea mai fragedă vârstă, asta pentru că nu e nevoie să cunoască literele pentru a reuşi să înţeleagă povestea din spatele unor pagini. De asemenea ascultă cu drag poveşti de tot felul, pentru că iubesc să îşi imagineze diverse lucruri şi să descopere noi personaje cu ajutorul cărora să înveţe lucruri ce le pot folosi mai târziu. Adoră şi poeziile, datorită versurilor care sună melodic de fiecare dată şi memorează cu uşurinţă poezii specifice vârstei lor.

Am înțeles că la bibliotecă găsim multe cărți interesante pe care le putem împrumuta, că avem nevoie de un permis pe care îl putem obține pe loc, venind bineînțeles însoțiți de părinți și am ascultat cu interes „Povestea culorilor”. Am petrecut timp minunat într-un loc primitor și plin de vise frumoase, creionate special pentru cei mai mici cititori.

Noi reuṣim sӑ zburӑm destul de des, asta pentru cӑ ne plac mult cӑrţile şi nu ratăm nici o ocazie care ne ajută să le descoperim si mai bine.