Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii. Expoziție de carte: „Basmele Copilăriei”

Data: 01.04.2021 Ora:08:00

Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii. Expoziție de carte: „Basmele Copilăriei”

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița Năsăud. Filiala „Andrei Mureșanu”.

01-07.04.2021: Săptămâna Lecturii și a Cărții pentru Copii.


„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

Expoziție de carte: „Basmele Copilăriei”.


„O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.” (Garrison Keillor)

Lectura are un rol primordial în dezvoltarea intelectuală a copilului. Prin prisma bibliotecii, acesta capătă cunoştinţe în varii domenii, se informează asupra creaţiei şi activităţii marilor personalităţi. Cu ajutorul bibliotecii copilul se dezvoltă, iar cu fiecare carte citită, cu fiecare informaţie culeasă din cărţi, se formează ca personalitate care poate aprecia valorile general-umane şi îşi va dirija sentimentele şi emoţiile. Prin activităţile organizate tindem să-i atragem pe copii la bibliotecă pentru a descoperi plăcerea de a lectura o carte.


„Omul deschide cartea, cartea luminează omul”


De mici suntem predispuşi la a iubi cărţile, poveştile, pentru că acestea reprezintă o modalitate de a visa şi, în acelaşi timp de a înţelege realitatea înconjurătoare. O carte bună ne face să râdem, să plângem să fim fericiţi. O carte bună ne dă emoţii, sentimente, cunoştinţe. O carte bună ne dă aripi şi ne face să zburăm …


Pentru voi, dragii noştri am pregătit o expoziție cu un şir de cărţi pentru diverse vârste şi gusturi. Cărţile sunt frumoase, viu colorate, plăcute vizual, sunt bijuterii pline de înţelepciune şi cu un design original. Cărţile le puteţi selecta, lectura şi împrumuta la domiciliu.


Alege-o pe care îţi place ţie!


Vă dorim o lectură plăcută!