Vasile Alecsandri – Expoziție omagială de carte: „Pasteluri și alte poeme”

Data: 22.07.2021 Ora:08:00

Vasile Alecsandri – Expoziție omagială de carte: „Pasteluri și alte poeme”

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Secția „Împrumut pentru copii”.

Vasile Alecsandri – Expoziție omagială de carte: „Pasteluri și alte poeme”.

 

Poet, prozator și dramaturg  (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de curând ridicată la o poziție de oarecare însemnătate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tîrziu vornic) și al Elenei.

 

A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după câteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactând unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numără printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri.

 

Deputat și ministru în mai multe rânduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela „Bucheti”, publicată în „Dacia literară", și cu pieseta „Farmazonul din Hârlău". După câteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în „Calendar pentru poporul românesc”. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observând lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fără exagerate iluzii, tinzând în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. „Pastelurile”, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.

 

Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tânărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri câteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfârșită tragic în 1847), care l-a  încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimându-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercându-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai târziu.

 

Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numără și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății.

 

Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în câteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, „Doinele". Al doilea grup de poezii, „Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, „Lăcrămioarele” demonstrează mai curând muzicalitatea versului alecsandrinian, decât aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stângace. Ciclurile de poezii intitulate „Suvenire" (1853) și „Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decât cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămâne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întâi în „Convorbiri literare” reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

 

Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrând în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzând totodată unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc.

 

T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă până azi însemnătatea operei lui în ansamblu: „În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, câtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pământului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; când a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “

 

Sursa:  http://istoria.md/articol/515/Vasile_Alecsandri,_biografie