Lansare de carte: Mircea Gelu Buta - „Tablou de absolvire”

Data: 21.07.2015 Ora:12:00

Lansare de carte: Mircea Gelu Buta - „Tablou de absolvire”

La sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, a avut loc marţi, începând cu ora 12.00, lansarea romanului „Tabloul de absolvire”, de Mircea Gelu Buta, profesor universitar doctor al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Mircea Gelu Buta este o personalitate cu o largă plajă de preocupări, de la scrierea cărţilor de pediatrie şi bioetică, la cele privind problema unor extraordinare recuperări culturale sau la eseuri pe teme religioase, fiind iniţiator de dezbateri pe teme de istoria Bistriţa şi gânditor laic asupra teologiei şi religiei.

Evenimentul a fost coordonat de preşedintele filialei Cluj a USR, criticul Irina Petraş, care a apreciat talentul de povestitor al autorului, de creator de atmosferă prin prezentarea amintirilor care le trezesc pe cele ale cititorului, „rotunde, netede”. Irina Petraş s-a oprit şi asupra asemănărilor dintre Bistriţa şi Agnita natală a dânsei, în care tabloul cu absolvenţi era la fel de admirat, în geamul magazinelor. Pentru scriitorul şi jurnalistul Zorin Diaconescu, „Tabloul de absolvire nu este numai un simplu tablou”; expunerea povestirilor rezonează cu proza lui Twain, iar adolescenţii zugrăviţi în text sunt prinşi între două lumi, cea interbelică normală şi cea a acelui prezent, care cerea prudenţă maximă din cauze politice. Dimensiunea fantastică a cărţii a fost ilustrată de Zorin Diaconescu prin lectura unui fragment fabulos despre Nikita Sergheevici Hruşciov, care, după părerea „Anei lui Câlea”, era „Necita din Ruştior care nu s-a mai întors din primul război mondial”. Prof.univ.dr. Ioan Sbârciu a spus că „Tabloul de absolvire” îi evocă Bistriţa studiilor sale liceale, emoţionat să şi le amintească, de astă dată, prin scrisul lui Mircea Gelu Buta, „o mare personalitate a Bistriţei, provenind dintr-o familie cu tradiţie”. Prof.univ.dr. Sbârciu a evocat frumoase obiceiuri ale vremilor şcolii pe care le-a trăit, inclusiv plimbările pe corso. Marele poet Ion Mureşan a sesizat miza recuperatoare a cărţii, în care autorul încearcă să evoce vremi paradisiace prin amintiri pe care nu le trădează, ci le redă cu farmec şi melancolie.

În continuare, prof.dr. Marcel Lupşe a exprimat modestie vizavi de frumoasa şi lăudata copertă a „Tabloului de absolvire”, apoi a spus că speră că Mircea Gelu Buta, aşa cum îl cunoaşte, nu se va opri doar la această carte de beletristică. Bun degustător de literatură, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, Ioan Pintea, socoteşte cartea lui Buta ca fiind foarte sinceră şi aptă să prezinte personalitatea tânără a autorului. Cartea e frumos scrisă, iar caracterul de bun portretist, evident, vorba fiind despre vestiţii profesori ai Liceului „Liviu Rebreanu” de acum 40 de ani, Gubesch, Florescu, Titieni. Virtuţile de prozator sunt susţinute de oamenii vii, credibil zugrăviţi, în episodul excursiei la Adakaleh, unde elevul Buta şi colegii au fost duşi de profesorul Gubesch. Ioan Pintea apreciază modul cum autorul îi priveşte echilibrat pe saşi şi români în cartea scrisă simplu şi de aceea cuceritoare. La rândul său, scriitorul Aurel Rău constată talentul de povestitor al autorului, nota de cordialitate din prefaţă şi echilibrul frumos între gând şi faptă, probat şi de excelenta descriere a călătoriei în munţii Rodnei. Personajele au forţa de a evoca un timp istoric, iar capitolele substanţiale alternează cu evocări. Despre saşii amintiţi în câteva rânduri, Aurel Rău a spus, pe lângă influenţa în bine asupra românilor şi faptul că au luat pământul unor comunităţi transformându-i pe membri în iobagi, fapt rezolvat doar la transformrea comunelor în unităţi grănicereşti. Românii erau stăpânii peisajului, intim legat de el şi prin admiraţie, iar saşii aveau un alt tip de civilizaţie. Românii nu au preluat-o pe cea săsească, având-o pe a lor, influenţele circulând în dublu sens. Autorul are un spirit echilibrat, echidistant, filtru atent, un talent adevărat, a mai spus Aurel Rău, continuând cu faptul că autorul ştie să încadreze un fapt istoric, şi aici e frumuseţea.

La „cuvântul autorului”, prof.univ.dr. Buta a arătat că deţine de 15 ani catedra de bioetică la UBB şi cartea este şi o viziune de antropologie istorică; cititorul vine mai aproape de oamenii cărţii şi le cunoaşte mentalităţile, cu toate componentele. Autorul a apreciat fidelitatea pe care o reprezintă foaia de hârtie în calitate de confident şi l-a amintit pe Bartolomeu Anania, mentor spiritual al profesorului Buta, cu un sfat de pe când trăia: „Să luăm viaţa simplu, cu credinţă şi umor”.
În încheiere, Irina Petraş s-a dumirit de unde-i pare atât de familiar zâmbetul lui Mircea Gelu Buta: „Seamănă perfect cu Matthau, actorul meu preferat”. 

Autorul a acordat autografe în prezenţa editorului George Vasile Dâncu. Au mai fost prezenţi prof.univ.dr. Dan Dumitraşcu de la Facultatea de Medicină a UBB, prof.unv.dr. Ion Pop, poeta Doina Cetea, scriitorul Olimpiu Nuşfelean (director Mişcarea literară), profesoara Ionela Silvia Nuşfelean, dr. Emil Ciurdărean, scriitorul Vasile Gogea şi alţi universitari, scriitori, şefi de instituţii apropiaţi autorului, nu în cele din urmă cei cărora le este dedicat volumul şi evenimentul, neîndoielnic, greu de uitat: Matei Alexandru, Iulia Alexandra şi Vlad.

(Victor Știr, Cotidianul „Mesagerul)”:

http://www.mesagerul.ro/2015/07/22/tabloul-de-absolvire-al-profunivdr-mircea-gelu-buta-admirat-la-usr-cluj