După 25 de ani

Data: 11.09.2015 Ora:11:00

După 25 de ani

Vineri, 11 septembrie, 2015, s-au împlinit 25 de ani de la lansarea primului număr al gazetei independente bistriţene „Aha”, care a apărut sub egida Fundaţiei pentru Tineret, structură postdecembristă a tineretului, având sediul în imobilul de pe strada „Albert Berger”, în care funcţionează astăzi Universitatea Tehnică.

Manifestarea dedicată acestui eveniment a avut loc  vineri, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud, în Sala „Liviu Rebreanu”, fiind organizată de Monica şi Cristian Munthiu, care, alături de Georgică Toderaşc şi Sorin Hangan, constituiau nucleul managerial al Fundaţiei pentru Tineret. Dintre cei care au scris în paginile publicaţiei îi amintim pe Mihai Prodan (redactor-şef), Ovidiu Hogea, Al.C. Miloş, David Dorian, Florica Dura, Tănase Coroş, Atila Racz, Gelu Vlaşin, Monica Munthiu, Adrian Dogaru şi alţii. 

Cei prezenți la eveniment au evocat cu nostalgie acele vremuri caracterizate prin entuziasm, atituduine civică activă și implicare în peisajul publicistic intoxicat de ideologia post-comunista. Datorită caracterului nonconformist, dezinhibat al textelor, care prin umor încercau să facă o breşă în „seriozitatea” oficial conservată, hebdomadarul „Aha” a constituit o apariție insolită în urmă cu un sfert de veac.