”American Shelf” la Arșița și Bistrița

Data: 25.04.2018 Ora:16:00

”American Shelf” la Arșița și Bistrița

La invitația Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, adjunctul Șefului Misiunii SUA în România, Abigail Rupp s-a întâlnit cu elevii din Arșița și Bistrița.

Abigail Rupp a acceptat invitația pe care i-a făcut-o Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” de a însoți miercuri, 25 aprilie, bibliobuzul bibliotecii județene în localitatea Arșița, comuna Măgura Ilvei, unde au fost duse cărți pentru a le împrumuta elevilor. Mai mult chiar, Abigail Rupp a donat elevilor din Arșița și Măgura Ilvei, din partea Ambasadei SUA, 100 de cărți cu titluri din literaturile română și americană și chiar i-a surprins pe bibliotecarii bistrițeni când a urcat în bibliobuz și a preluat activitatea de înregistrare a cărților împrumutate de către aceștia elevilor. „Am fost bibliotecar voluntar timp de patru ani” a explicat oaspetele american, Abigail Rupp fiind întâmpinată de primarul comunei Măgura Ilvei, Valer Avram, de directoarea Școlii Gimnaziale din Magura Ilvei, prof. Daniela Șușcă și de săteni cu pâine și sare.

Acțiunea bibliobuzul s-a desfășurat în proximitatea Școlii primare din Arșița, unde au venit aproape 100 de elevi, cu toții îmbrăcați în straie populare, spre încântarea reprezentanților ambasadei americane. „Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult este să vorbesc despre cărți. Când eram de vârsta voastră, copii, părinții îmi spuneau că mai trebuie să ies și afară, să mă joc, pentru că eu nu făceam altceva decât să citesc. Iar unul dintre motivele pentru care îmi plăcea atât de mult să citesc era că puteam să călătoresc. Atunci când, spre exemplu, citești o carte precum Aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn, nu te mai afli aici, în această zonă frumoasă, ci te afli pe malurile fluviului Mississippi, în America. De aceea sunt atât de onorată să pot face acest lucru, să vă ajut să faceți asemenea călătorii, prin intermediul cărților”, le-a spus Abigail Rupp elevilor din Arșița și Măgura Ilvei. De asemenea, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” le-a donat cărți celor mai mici dintre elevii din Arșița.

Joi, 26 aprilie, Abigail Rupp s-a întâlnit la Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud cu elevi de la colegiile din Bistrița. Timp de o oră, ea a dialogat cu aceștia, le-a povestit despre profesiunea de diplomat, care i-a purtat pașii prin țări de pe mai multe continente și le-a răspuns întrebărilor. Abigail Rupp i-a îndemnat pe liceenii bistrițeni să aplice la programele educative ale universităților din SUA și le-a promis, atât acestora, cât și gazdelor sale de la biblioteca județeană că va reveni la Bistrița și în acest județ, cât de curând.

După întâlnirea cu elevii, Abigail Rupp și ceilalți reprezentanți ai Ambasadei SUA la București au vizitat secțiile Bibliotecii Județene “George Coșbuc”. Adjunctul Șefului Misiunii SUA în România a manifestat un interes aparte pentru fondul de carte veche al bibliotecii și a apreciat în mod deosebit investiția făcută de această instituție în scannerul ultraperformant cu ajutorul căruia sunt copiate și introduse în Biblioteca virtuală cărțile și publicațiile rare de care dispune Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.

                                                                                       www.bjbn.ro