Eveniment cultural excepțional la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud: lansarea „Vechiului Testament. Septuaginta. Versiunea Nicolae Spătarul Milescu” și a „Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688”

Data: 06.06.2018 Ora:18:00

Eveniment cultural excepțional la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud: lansarea „Vechiului Testament. Septuaginta. Versiunea Nicolae Spătarul Milescu” și a  „Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688”

Clubul Cultural „Coșbook” al Bibliotecii Județene George Coșbuc Bistrița-Năsăud a găzduit miercuri, 6 iunie 2018, o întâlnire cu dr. Eugen Munteanu, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și director de proiect pentru două demersuri științifice de primă mărime pentru cultura română. Este vorba de proiectul „Centrul de Studii Biblice «Monumenta Linguae Dacoromanorum» (proiect interdisciplinar finanţat din fondurile extrabugetare de Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi)” și de proiectul „Prima traducere românească a Septuagintei, operă a lui Nicolae Milescu (MS. 45 BAR Cluj). Ediţie critică, studii lingvistice şi filologice”finalizate de curând și concretizate în cărțile lansate cu această ocazie: „Vechiul Testament-Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Milescul Spătaru” și „Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688”, lucrare în 23 de volume. Dr. Eugen Munteanu a fost însoțit la evenimentul de la Biblioteca Județeană de dr. Lucia Gabriela Munteanu, membră a colectivelor științifice implicate în proiectele menționate.

În deschiderea întâlnirii, dr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, le-a făcut oaspeților o prezentare elogioasă și l-a evocat pe unul dintre mentorii dr. Eugen Munteanu, omul de cultură Paul Miron.

„Tradiția biblică românească reprezintă calea regală a culturii naționale. Și nu toate națiunile sunt înzestrate complet cu acest dar al istoriei!” a spus Eugen Munteanu, care a vorbit, „în câteva linii mari” despre povestea Bibliei în limba română. „Tradiția textuală biblică românească este ansamblul tuturor textelor scrise în limba română, în ediții diferite, care alcătuiesc împreună o constelație pe care o numim <<Sfânta Scriptură în limba română>>. De acolo derivă numeroase alte pârâiașe, izvoare ș.a.m.d., dar acest ansamblu este articulat, iar la această articulare a contribuit în mod esențial acest mare cărturar mai puțin cunoscut, de la 1668, anul în care a terminat traducerea, Nicolae Spătarul Milescu”. Și a urmat „povestea noastră, implicați în editarea lui” (Eugen Munteanu).

Dr. Lucia Gabriela Munteanu a vorbit, apoi, despre componenta filologică a proiectului științific care a avut ca subiect Vechiul Testament, Septuaginta.

Seara s-a încheiat cu un excepțional recital cameral susținut de Cvartetul GIOIA, oferit de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Evenimentul s-a desfăsurat în cadrul manifestărilor organizate de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, dedicate Centenarului 1918 – 2018 al Marii Uniri.

                                                   www.bjbn.ro