Cărți poștale pentru cei dragi, făcute și trimise de cei mici

Data: 01.08.2018 Ora:10:00

Cărți poștale pentru cei dragi, făcute și trimise de cei mici

Miercuri, 1 august 2018, la Fabrica de idei estivale – „Vacanță la Bibliotecă” a fost ziua Atelierului de cărți poștale. „Ce este o carte poștală?” au întrebat de dimineață câțiva dintre puștii și fetițele veniți la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, așa că, Alina Pop, Loredana Chiuzan și Alina Simon, bibliotecarele care s-au ocupat de acest atelier au avut serios de lucru. Dar, cu vorba bună este ușor să intri în sufletul unui copil și să-l determini să facă ceva frumos, pentru o persoană dragă.  „Am lucrat o carte poștală pentru bunicii mei, lucru care mi s-a părut foarte frumos! Nici nu m-am așteptat să facem așa ceva la bibliotecă, pentru că nu am mai scris sau trimis niciodată o carte poștală. Am desenat pe ea o floare și cartea poștală va ajunge la Moinești, în județul Bacău, la bunicii mei”, ne-a spus Iulia Dacălul, de 10 ani, de la Școala Generală nr 1 din Bistrița. Și, este de așteptat ca bunicii Iuliei să lăcrimeze de bucurie când vor primi acest semn de la nepoata lor!

Dar, nu numai bunicii vor avea surpriza primirii unei cărți poștale. „Astăzi a trebuit să ne punem ideile pe o foaie. Ajutată de doamnele de la bibliotecă, eu am desenat ceva pe cartea poștală, am pus și timbre pe ea și o voi trimite chiar în Bistrița, la vecina mea. I-am scris că îmi place foarte mult ca vecină, pentru că este foarte bună și distractivă!”, mărturisește Ioana Bianca Hodoroga, de 11 ani, de la Școala Generală nr 5 din Bistrița.

Inițiatoarea și coordonatoarea atelierului de cărți poștale a fost bibliotecara Alina Pop. „Ne-am gândit să le distragem atenția copiilor de la comunicarea intermediată de tehnologie și să îi învățăm să trimită și altfel de mesaje, făcute cu răbdare, să îi facem să simtă hârtia și să înțeleagă ce este o amintire. I-am învățat cum să compună un mesaj, desenând ceva pe o carte poștală, alături de mesajul scris și i-am învățat cum se compune și scrie o adresă, după care i-am însoțit până la o cutie poștală de-a Poștei Române și i-am ajutat să pună cărțile poștale în cutie. Noi sperăm să ajungă la destinatar cât de repede”, spune Alina Pop.

Odată expediate cărțile poștale, pe fețele tuturor se putea citi bucuria!

                                                                                     www.bjbn.ro