Carte tipărită, carte poștală, carte electronică și film

Data: 19.10.2018 Ora:

Carte tipărită, carte poștală, carte electronică și film

Elevii clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița au vizitat secția Împrumut pentru copii, însoțiți de d-na profesor Biriș Ana-Maria, pentru a studia mai amănunțit tema săptămânii: Carte tipărită, carte poștală, carte electronică și film. Una dintre cărțile prezentate la această întâlnire a fost  Micul Prinț – de Antoine de Saint-Exupéry, ei vizionând și filmul cu același titlu înainte de a veni la Bibliotecă.

După turul făcut în cadrul secției și explicațiile date de d-nele bibliotecare referitoare la aranjarea cărților la raft pe domenii, elevii și-au ales cărți din domeniul preferat, iar  în minutele rămase au lecturat fie în grupuri fie individual. Elevii și-au exprimat dorința de a deveni utilizatorii bibliotecii după ce li s-a explicat cum pot intra în posesia permisului de utilizator promițând că vor reveni cât mai curând.