Cartea mea

Data: 22.11.2018 Ora:10:00

Cartea mea

Elevii clasei a III-a B de la Școala Gimnazială nr.1, alături de d-na profesoară Salanță Daniela,  ne-au bucurat cu prezența lor la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, secția Împrumut pentru copii, unde au creat o atmosferă de poveste.

Activitatea a constat în crearea de către fiecare elev a propriei cărți, iar prezentarea acestora, descrierea lor și argumentarea temelor alese s-au realizat la Bibliotecă. Această acțiune are la bază parteneriatul încheiat între cele două instituții, ce are ca scop: impulsionarea copiilor pentru a-și descoperi și valorifica aptitudinile și talentele; educarea copiilor în spiritul valorilor morale, a responsabilității față de grupul din care fac parte: familie, școală, comunitate.

 De apreciat este talentul micilor scriitori și munca depusă pentru realizarea cărților cu următoarele titluri: Mama mea, Cartea mea despre legume, Povestea unui rechin, Jurnal de vacanță, Grădina cifrelor, Iarna, Mica mea enciclopedie: legume și fructe, Aventuri la Slătinița, Povestea lui Laleu, Caii, Cartea mea cu anotimpuri, Curiozăți despre animale, Povestea toamnei, Ursul brun, Curiozități, Cartea legumelor de toamnă, Știați că …?, La școala auto, Ursuleții panda, Cartea mea.