Biblioteca Județeană „George Coșbuc” BN. Casa Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu

Data: 13.03.2019 Ora:08:00

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” BN. Casa Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu

Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud a aprobat, în cea mai recentă şedinţă, elaborarea documentaţiei pentru realizarea Casei Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu, instituţie care va funcţiona în Bistrița, în clădirea de pe B-dul Independenţei, nr. 24.

Casa, construită în 1912, în care şi-a trăit ultimii ani de viaţă fratele poetului naţional Mihai Eminescu, Matei Eminescu, va aparţine Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Clădirea este destinată unei biblioteci specializate, cu săli de expoziţii, săli de cercetare, colecție de carte veche, o secție de carte nouă (istorie literară, lingvistică, etc.). 

Vor fi amenajate săli speciale pentru manuscrise, dactilograme şi cărţi care au fost donate Bibliotecii Judeţene (Eugen Lovinescu, Ion Marin Sadoveanu, Nicolae Manolescu, Nicolae Balotă, Mihai Zamfir, Petru Poantă, Dorin Tudoran, Viorica Nișcov, Andrei Marga, Eugen Munteanu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Ion Oarcăsu, Zaharia Sângeorzan, etc.). Nu vor lipsi publicaţiile şi cărţile cu autografe de la mari personalităţi culturale.

Clasicii literaturii române, născuţi în judeţul Bistrița-Năsăud (Andrei Mureşanu, Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Ion Pop Reteganul, Veronica Micle, etc.) vor avea şi ei săli în care le va fi expusă opera. Instituţia va fi nu doar o bibliotecă înzestrată cu colecţii personale de carte şi manuscrise, în care se va putea cerceta (elevii şi studenţii având oportunități pentru a elabora lucrări de specialitate), dar şi o instituţie ce va fi integrată în circuitul turistic, astfel încât toţi cei interesați să poată intra în contact cu colecțiile și documentele de patrimoniu expuse aici.

www.bjbn.ro