De Ziua Culturii Naționale, bibliobuzul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” a fost în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Petriș

Data: 15.01.2020 Ora:08:00

De Ziua Culturii Naționale, bibliobuzul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” a fost în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Petriș

Miercuri, 15 ianuarie 2020, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a marcat Ziua Culturii Naționale și împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, printr-o acțiune culturală desfășurată în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Petriș. În prima parte a acesteia, peste 50 de elevi au vizitat biblioteca pe roți a instituției noastre și au împrumutat cărți, pentru a le citi în săptămânile de iarnă ce vor urma. „Eu am împrumutat cartea „Elixirul dragostei” (Eric Emmanuel Schmitt), pentru că îmi place să citesc romane. Cred că o să-mi placă!” (Simionca Luisa Isabel, clasa a VII-a). „Eu am ales romanul „Până te voi găsi”, din Biblioteca John Irving. Știu că este o carte voluminoasă, dar eu citesc mult, aproape toată ziua. De curând am citit „Micul prinț” și „Laleaua neagră”. Îmi place mult să citesc!”, ne mărturisește Mocodean Alexandra, din clasa a VII-a. La un moment dat, bibliobuzul este „invadat” de elevii clasei I, care le pun serios la treabă pe bibliotecarele Laura Seserman și Gabriela Molnar, care se amuză văzându-i pe micuții elevi împrovizând primele lor semnături pe tabelele de primire a cărților. La îndemnul doamnei învățătoare, recită în cor poezia „Somnoroase păsărele”, apoi ies cu toții din bibliobuz cu câte o carte, aleasă pe măsura vârstei lor, iar noi le imortalizăm bucuria de pe chipuri într-o fotografie plină de viață!

„Copiii sunt atrași de cărți, dar am observat că îi interesează titlurile noi și cred că trebuie să conștientizăm că generațiile se schimbă și că ar trebui să schimbăm bibliografia școlară, să o adaptăm la nevoile și la preferințele lor”, observă prof. Mihaela Laura Moldovan, directoarea Școlii Gimnaziale Petriș.

În partea a doua a acțiunii, biblioteca școlii, cu un spațiu deosebit de elegant și primitor, a găzduit o evocare Eminescu – Veronica Micle, la care au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Laura Goia Seserman a prezentat bibliografia Veronica Micle, realizată de ea în cadrul programului editorial al Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, după care mai mulți elevi au lecturat fragmente din corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, preluate din volumul „Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit” (Ed. Polirom, 2000). Moment completat de Florin Săsărman cu interpretarea piesei „Dormi”, compusă pe versurile lui Mihai Eminescu. „A fost un eveniment cu totul aparte în acest an, prin care am marcat cu elevii Ziua Culturii Naționale” a observat la final profesoara de limba română Alina Coldea, organizatoarea acțiunii desfășurate în biblioteca școlii.

www.bjbn.ro