„Ziua Internațională a cititului împreună”. Elevi ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, la Bibliotecă

Data: 05.02.2020 Ora:09:30

„Ziua Internațională a cititului împreună”. Elevi ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, la Bibliotecă

Clasa a III-a D, de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”  Bistrița, a citit miercuri, 5 februarie 2020, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

A fost un Z.I.C.I. reușit! Suntem bucuroși că am fost parte din  evenimentul acesta frumos organizat de CIR. Am citit împreună, copii, părinți și bunici, în frumoasa sală a Clubului Cultural Coșbuc. Datorită amabilității personalului de aici, care ne-a procurat cartea „E și treaba mea” a Mihaelei Coșescu, am citit împreună pentru a vindeca planeta.

A fost o experiență frumoasă, antrenantă, plină de emoție și bucurie. Subiectul cărții (mulțumim Mihaela Coșescu, mai vrem și altele) a generat o „trezire”  a micilor școlari, care și-au propus să se implice mai mult: vor organiza un concurs de lectură, au hotărât să adune jucării, cărți și hăinuțe care le prisosesc și apoi să le doneze pentru a aduce bucurie celor care nu au, să fie mai atenți cu mediul și să învețe împreună cu părinții să colecteze selectiv și să recicleze. Și-au exprimat dorința de a vizita un adăpost pentru animale și le-a plăcut mult activitatea de voluntariat. Încet, încet vor învăța să ia atitudine și să le pese de cei din jur. A fost o învățare cu rost și tare ne-a plăcut.

Adresăm mulțumiri tuturor celor care au fost alături de noi și așteptăm noi provocări.

(Profesor învățământ primar, Rodica Hâlmu)