„Ziua Internaţională a Cititului Împreună”. Elevi ai Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”, Bistriţa, la Bibliotecă

Data: 05.02.2020 Ora:10:00

„Ziua Internaţională a Cititului Împreună”. Elevi ai Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”, Bistriţa, la Bibliotecă

5 februarie 2020, Ziua Internaţională a Cititului Împreună. O zi altfel, o zi în care am celebrat cartea şi lectura la Biblioteca Judeţeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, într-o atmosferă caldă şi primitoare.

Elevii claselor a V-a A, a V-a C şi a VI-a B, ai Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”, Bistriţa, îndrumaţi de către doamnele profesoare de limba şi literatura română: Nicolae Lavinia, Varvari Ana şi Rus Mirela, au urmărit cu interes expunerea doamnei Roman Sorina, pe o temă ECO. S-au prezentat apoi posterele realizate pe tema cititului împreună şi, răsfoind paginile unor autori, am descoperit încă o dată că, precum spunea Maxim Gorki, „fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun."

Cartea este asemenea unei stele ce luminează în întuneric. Citind, nu suntem singuri. Şi mai mult decât atât, cartea, lectura, ne oferă, pentru totdeauna, certitudinea că suntem liberi: să visăm, să ne creăm propriul univers, liberi să fim noi înşine.