Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu.
Aseară am lansat și Proiectul expozițional / editorial: „Scrisori către bistrițeni”. Un prim pas: Expoziția (cu scop itinerant): „Scrisoarea lui Cocrișel / Scrisori către bistrițeni”.
În 1972 Alexandru Rosetti publică „Câteva precizări asupra literaturii române”. Cartea e, de fapt, o antologie. Între textele alese găsim un text de o expresivitate rarisimă … E vorba de „Scrisoarea lui Cocrișel”, prea puțin cunoscută. Rosetti dă și câteva date. „Păstrată în arhiva orașului Bistrița din Ardeal (primăria fostului oraș săsesc), scrisoarea a fost publicată pentru prima dată de N. Iorga în 1900. /…/ Cocrișel (diminutiv al numelui Cocriș) a căzut prizonier la Sași în lupta dată de Mihai Viteazul la Alba-Iulia. El se adresează părinților săi adoptivi din Moldova, anunțându-i că a scăpat cu viață mulțumită lui Andreiaș, din Bistrița, care l-a răscumpărat. Fiind închis, roagă să fie repus cât mai repede în libertate.”
În 1990, în „Istoria critică a literaturii române”, Nicolae Manolescu, amintește de această scrisoare și consemnează entuziast:”… o scrisoare a unui oarecare Cocrișel, căzut în captivitatea sașilor, după ce <<au bătut Mihai Vodă război cu ungurie>>, adică înainte de 1 noiembrie 1600, și care se roagă a fi răscumpărat. Scrisoarea dovedind excelența genului epistolar în epocă și făcându-ne să regretăm că nu s-au păstrat și alte pagini, este minunat de clară, într-o românească adorabilă”.
Despre Scrisoare scrie și Mircea Anghelescu: “… despre închisoarea propriu-zisă și mai ales despre felul în care își suportau deținuții condiția, nu avem mărturii ale celor închiși până către sfârșitul secolului al XVI-lea. Primul text scris (probabil sub dictare) de un astfel de deținut, care descrie în puține dar convingătoare cuvinte situația sa, este o scrisoare de la sfârșitul anului 1599 sau de la începutul anului 1600 a unui soldat luat prizonier de către sași, probabil în urma bătăliei de la Șelimbăr, lângă Alba-Iulia, unde Mihai Viteazul a pus pe fugă armata lui Andrei Bathori, în octombrie 1599. Răscumpărat de la aceștia și ținut în temniță la Bistrița, Cocrișel scrie părinților săi să trimită banii cheltuiți cu care să-și plătească datoria pentru care este ținut zălog și descrie pe scurt condițiile în care nu va putea rezista mult timp. /…/ Este evident că bietul Cocrișel nu și-a scăpat viața decât promițând celor care l-au capturat o răscumpărare importantă, redusă până la urmă la o sută de taleri austrieci (bani mulți, totuși, cu care se putea cumpăra o mică moșie). Este probabil că scrisoarea, găsită de Iorga în arhivele Bistriței, nici nu a ajuns la rudele sale și că el și-a sfârșit curând zilele, în mizeria unei detenții care nu putea dura și pe care o descrie cu realismul crud al faptelor.” (Poarta neagră / Scriitorii și închisoarea, Cartea Românească, 2013)
În colecțiile de carte veche ale Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud am descoperit „Documente privitoare la Istoria Românilor / Acte și scrisori … publicate de N. Iorga”. Între aceste documente există o mulțime de scrisori trimise bistrițenilor de către Mihai Viteazul (și nu numai!) și, bineînțeles, scrisoarea lui Cocrișel. Bucuria a fost mare în momentul în care am dat peste o altă scrisoare (de care nu amintește nici Rosetti, nici Manolescu, nici Anghelescu); o scrisoare care o completează pe cea a lui Cocrișel și care întărește narațiunea acestuia. E vorba de o scrisoare trimisă din Rodna de către Ioan Gieroffy către judele Bistriței „despre niște scrisori românești”. Una din aceste scrisori consemnează amănunțit situația lui Cocrișel.
