Prima ediție a acțiunii „Dăruiește bucurie – Poveste de Crăciun”

Listen to this article

Astăzi, 19 noiembrie 2025, am trăit împreună o adevărată poveste de Crăciun! Prima ediție a acțiunii „Dăruiește bucurie – Poveste de Crăciun” a adunat 24 de copii care ne-au umplut inimile cu zâmbete, energie și curiozitate. Povestea „De-aș avea un nas verde” a prins viață în ochii lor, cu ajutorul lui Anca Teodorescu , care a transmis și simțit la rându-i emoție. Copiii cei mărișori au ascultat, au întrebat și au participat cu entuziasm, în timp ce piticii, au colorat cu suflet, au visat în culori și au scris liste lungi pentru Moș Crăciun, ca să fie siguri că Moșul are de unde alege.

A fost o zi în care bucuria de a fi împreună a contat mai mult decât orice. O zi în care generozitatea, empatia și dorința de a dărui au creat o atmosferă caldă, plină de lumină și speranță. Ne-am reamintit că magia Crăciunului se naște din gesturi mici, dar făcute din inimă.

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături !  Împreună putem transforma poveștile în realitate și putem duce mai departe spiritul sărbătorilor.

#zeuspentrucomunitate #crăciuncuzeus

 

Asociația Zeus

(Credit foto: Asociația Zeus)