În data de 27 februarie 2019, un grup de elevi de la Școala Profesională Specială „Sfânta Maria” din Bistrița, însoțiți de doamnele profesoare Deac Suzana și Badiu Alina au petrecut câteva ore în clubul Bibliotecii Județene George Coșbuc împreună cu bibliotecarele de la Secția „Împrumut pentru copii”.
Participanții la această activitate au creat o atmosferă de primăvară prin poeziile pregătite și recitate, ascultarea unor legende despre ghiocei, iar terapia prin culoare a făcut ca imaginile să prindă animație și viață.
Înainte de plecare elevii care au venit pentru prima dată la bibliotecă și-au exprimat dorința de a deveni cititori ai bibliotecii, planificându-și cu nerăbdare o nouă activitate.