Pe Isus să-l înălțăm.
Noi umblăm cu gând frumos
Ca să spunem de Hristos!’’
Așa au colidat elevii Școlii Gimnaziale Cristeștii – Ciceului, îndrumați de d-nele profesoare Nadia Urian și Luminița Badale, vineri, 22 noiembrie, la Biblioteca Județeană – Secția Împrumut pentru Copii, unde au fost însotiți de d-na prof. Rodica Hâlmu și elevii dânsei, de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița.
Întâlnirea a debutat cu prezentarea piesei de teatru,, Sămânța’’, adaptare după Lev N. Tolstoi, prin care s-a amintit faptul că ,,Pe vremea de demult, lumea trăia altfel decât azi, trăia cu frica lui D-zeu!”
Colindele cântate împreună au adăugat întâlnirii de azi, farmecul și bucuria revederii, a colaborării între școli și bibliotecă, dovedite prin paginile unui parteneriat între instituții. Această legătură de suflet nu se putea împlini decât cu sprijinul gazdelor, cărora elevii și dascălii le-au mulțumit, în cuvinte prea puține, poate!
,,Vă mulțumim, Biblioteca Județeană – Secția Împrumut pentru Copii!” Acesta este mesajul transmis de oaspeți!