VASILE GEORGE DÂNCU

Născut la 3 august 1973, în Năsăud). Poet şi publicist. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj.

Conduce Editura Eikon.

Volume:  Biografia secretă, 2003; 2006.

Prezent în antologia bilingvă Un pahar cu lumină. Poeţi contemporani clujeni, 2005.

* * *

Volumul de debut al editorului şi poetului Vasile George Dâncu, Biografia secretă, este reluat acum (ediţia a doua, cu o postfaţă a autorului, 2006, 56 pag.) cu reproducerea textului escortă semnat de Aurel Codoban care identifica „secretele biografice” în reperele existenţial-culturale ale eului, în măsură să recupereze secvenţe existenţiale din „iureşul vorbăriei cotidiene”. Asumându-şi această descriere şi considerând-o încă operantă, autorul adaugă o postfaţă despre tăcere, elogiind uşor patetic şi în falduri jucate de verset măreţia tăcerii „înălţătoare de rostiri”, rostirea esenţială, cea care nu cade în vorbă, cuvântarea şi pre-cuvântarea poetică.

Toată cartea e, în cele din urmă, un fel de joc de om serios. Se poate bănui la fiecare pas mişcarea dublă şi anume alunecoasă între ironie şi autoironie, între sentinţă şi dibuire, între grotesc şi diafan, amândouă blânde şi degustate ca ingrediente obligatorii ale ospăţului lumii. Acest echilibru precar şi fecund între contrarii e exploatat în tot volumul. Iată două mini-poeme exemplare: Satanism poetic – „Să visezi la uciderea oamenilor, / Prin hăituirea lor, / De către două strofe ale unui poem” sau, mai ales, Carnea de poem – „Mă cam ustură ochii / De-atâtea cărţi de poezie citite. / Le voi arunca într-o groapă, / Şi când voi reveni să le dezgrop, / – deoarece sigur mă voi răzgândi, / Şi-mi va părea rău de ceea ce am făcut – / Ele vor fi pline de viermi. / Ce dulce-i carnea de poem! / Vor rosti viermii în cor, / începând să stea în poziţie verticală.” Nici o certitudine nu e lăsată să se rotunjească, deşi sentinţele, cum spuneam, răsar la fiecare pagină. Poetul e un sentenţios îndoit, laconic, secret. Despre marile teme – viaţă, moarte, timp – vorbeşte prin miniparabole ori remake-uri. Poemele se spun prin voci ale altora, eul exersează vieţi, măşti, ipostaze. Scrie după Hegel şi Bonaparte, după Borges (O mărturisire de-a lui Borges: „Tânăr fiind, am descoperit / în Biblioteca Lumii o carte. / Era plină de praf / Şi-am suflat peste ea – / Şi cartea s-a risipit”)şi Maiakovski ori după Esenin (O meditaţie de-a lui Serghei Esenin: „Versurile mele, / Se întorc împotriva mea, / – din fericire! – / Spre deosebire de ale / Lui Maiakovski, care / Se întorc împotriva lumii”). Tăcerea şi cuvântul versus vorba-vorbele colorează o biografie ea însăşi între: Cândva între joi şi vineri – „M-am născut în noaptea de joi înspre vineri, – / Şi lumea a devenit pentru mine / Un drum dinspre joi înspre vineri. / Niciodată n-am reuşit să ştiu / Dacă eu sunt mai mult joi decât vineri, / Iar lumea este mai mult vineri decât joi / Şi invers. / M-am născut când noaptea se îngâna cu ziua / Şi lumea a devenit pentru mine / Un drum de la întuneric la lumină / Dar de câte ori vedeam zorii de lumină / Mă învingea memoria rece a întunericului. / Undeva între cearta tihnei cu recea căutare. / M-am născut pe la cântători, – / Şi întotdeauna viaţa mea am căutat-o / Undeva între joi şi vineri; / Undeva între gheaţă şi flacără. / O! răcoritoarele mele vise, / Pierdute undeva între cenuşă şi aripă / neîmpăcare este numele vieţii mele! / M-am născut în noaptea de joi înspre vineri, / în trecerea de la ziua cărnurilor prăjite / La intrarea în postul negru, / Spre mâhnirea tatălui şi bucuria mamei. / Undeva între Aici şi Departe.”

Inegal şi imprevizibil, volumul e tocmai de aceea incitant şi în stare să te aşeze în aşteptarea poemelor care vor urma (Irina Petraş).